UPDATE – „Admite acțiunea. Constată calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului Băsescu Traian. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la C.A.B.-S a VIII-a C.A.F. Pronunțarea se face prin punerea sooluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței azi, 20.09.2019 conform art. 396 alin 2 din Codul de procedură civilă”, este sentința Curții de Apel București.

Fostul președinte al României a negat în dese rânduri acuzele ce i s-au adus, referitoare la colaborarea cu Securitatea, pentru care dădea note informative folosind numele conspirativ „Petrov”.

În apărarea sa, scrie cancan.ro, Băsescu a declarat că habar n-avea de faptul că Directia de Contrainformaţii militare din care ar fi făcut parte pe când era student al Institutului de Marină se afla sub influența Securităţii.

Actualul europarlamentar admite că a fost racolat de pe băncile Institutului de Marină de o direcție a contrainformaţiilor militare, însă abia după Revoluția din ’89 i s-a adus la cunoştinţă că, de fapt, direcția era subordonată Securității.

 

Te-ar putea interesa și: