Printr-un Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, medicii de familie vor putea acorda concedii medicale pentru persoanele bolnave cu COVID-1

Perioada de acordare a acestor concedii medicale este din momentul confirmării infecţiei cu noul coronavirus şi momentul internării în spital.

Potrivit acestui ordin, concediu medical pentru COVID-19 se mai poate acorda și în condițiile în care pacientul mai are nevoie de câteva zile pentru izolare la domiciliu după externarea din spital.

Medicii de familie vor da concedii medicale. Care sunt condițiile

În situatia în care medicul curant nu a eliberat concediu medical la externare, pentru perioada în care persoana asigurată este izolată la domiciliu sau la locația declarată de aceasta, certificatul de concediu medical pentru aceeași afecțiune se acordă de medicul de familie care monitorizează starea de sănătate a persoanei prin intermediul consultațiilor medicale la distanță.

“Incepand cu data de 21 iulie 2020, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 136/2020, persoana asigurata pentru care a fost instituita masura izolarii intr-o unitate sanitara beneficiaza de concediu medical eliberat de medicul curant la externarea din spital. Medicul curant poate elibera concediu medical la externare pana la implinirea termenului maxim al perioadei de izolare, care decurge de la momentul internarii sau pe o perioada stabilita de acesta.”, se precizeza intr-un comunicat Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.

În acest caz este nevoie de scrisoare medicală de la medicul din spital.

Ca și la acordarea concediului medical pentru alte boli și pentru perioada spitalizării în cazul îmbolnăvirii cu noul coronavirus concediul medical este eliberat de medicul din spital.

Anterior adoptării acestui Ordin, legislaţia privind concediile medicale pentru COVID nu reglementa situaţia pacienţilor pozitivi care erau confirmaţi cu infecţia şi izolaţi la domiciliu înainte de internarea în spital şi cine ar fi trebuit să le acorde concediu medical pentru acea perioadă.