BREAKING NEWS Alertă în Marea Britanie! Coronavirusul a fost confirmat

BREAKING NEWS Alertă în Marea Britanie! Coronavirusul a fost confirmat

Două cazuri de infecție cu coronavirus au fost confirmate în Marea Britanie. Anunțul a fost făcut de oficialii acestei țări, vineri la prânz.  

Ambele persoane bolnave fac parte din aceeași familie și primesc îngrijiri de specialitate, mai spun autoritățile care, momentan, nu oferă mai multe detalii privind identitatea lor sau modul în care ar fi fost posibil să contacteze boala.

Cel puțin 213 persoane din China au murit din cauza coronavirusului, majoritatea în Hubei, fiind înregistrate aproape 10.000 de cazuri de îmbolnăvire la nivel național. În afara granițelor Chinei au fost deja confrimate un număr de 98 de cazuri de boală, în 18 țări.

Profesorul Chris Whitty, ofițer medical principal pentru Anglia, a declarat: „Sistemul Național de Sănătate este extrem de bine pregătit și obișnuit să gestioneze infecțiile și deja lucrăm rapid pentru a identifica toate contactele pe care le-au avut pacienții, pentru a preveni răspândirea în continuare a virusului. Suntem pregătiți pentru cazuri noi de coronavirus din Marea Britanie și avem măsuri solide de control al infecțiilor în vigoare pentru a răspunde imediat”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Whitty a mai spus că Marea Britanie colaborează strâns cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și cu comunitatea internațională pe măsură ce focarul din China se dezvoltă ”pentru a ne asigura că suntem pregătiți pentru toate eventualitățile”.

Sursa: BBC