Candidaturile urmează să fie validate de Comitetul Executiv Naţional
Biroul Permanent Naţional al PSD a aprobat astăzi candidaturile pentru cinci primării reşedinţă de judeţ, acestea urmând să fie validate de Comitetul Executiv Naţional.
"Am aprobat urmând să supunem spre validare candidaturile pentru cinci primării reşedinţă de judeţ", a precizat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, cei cinci candidaţi sunt: deputatul Emil Moţ - la Slatina, Lia Olguţa Vasilescu - la Craiova (actual primar), Marius Screciu - Turnu Severin, Florin Cârciumaru - Târgu Jiu şi deputatul Romeo Rădulescu - Râmnicu Vâlcea. Facem menţiunea că Romeo Rădulescu a devenit de ieri membru PSD, anterior fiind deputat independent.