Liderul PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, a declarat,azi, că nu regretă că l-a adus în PSD pe şeful Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, arestat pentru fapte de corupţie, spunând că acesta cunoştea foarte bine problemele judeţului şi că speră că succesorul său îi va continua proiectele.
"Cristi Bîgiu ştia toate problemele judeţului pentru că, în campania electorală, o lună şi jumătate, a luat la cunoştinţă, real, de problemele fiecărei comunităţi, iar proiectele începute s-au desfăşurat foarte bine. Începeau să se desfăşoare astfel încât condiţiile de viaţă să crească. E o mare problemă. Sper ca în continuare vicepreşedintele care va conduce, să ducă mai departe aceste proiecte”, a spus Constantin Boşcodeală, citat de Mediafax.
Boşcodeală a mai spus că nu regretă că l-a adus pe Bîgiu în PSD, întrucât judeţul Buzău a beneficiat în acest an de fonduri importante de la buget atrase de fostul liberal.
"Nu îmi pare rău că l-am adus în PSD, îmi pare rău de ce s-a întâmplat. De-abia anul ăsta judeţul Buzău a beneficiat de foarte multe resurse financiare ca urmare a proiectelor care s-au desfăşurat prin Consiliul Judeţean. Mi-ar părea rău dacă ele ar fi stagnate să rămână oameni fără apă, canalizare, drumuri, etc. Sper ca aceste proiecte să continue şi sub viitoarea conducere”, a afirmat primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală.