Gestul său a fost clar din reflex – demonstrând că nu este la prima abatere – pe care l-au putut observa milioane de oameni, grație agențiilor internaționale de presă, care transmit în direct de la conferința ONU pentru climă.
„Un gest nepotrivit”, au scris toate agențiile de ştiri
Boris Johnson avertizează: „mai un minut până la miezul nopții” pentru a preveni catastrofa climatică
„Dacă summit-urile singure ar rezolva schimbarea climatică nu am fi avut nevoie de 25 de summit-uri COP pentru a ajunge unde suntem astăzi”, a spus Johnson.
„Dar deşi COP26 nu va fi sfârşitul schimbării climatice, trebuie şi poate să marcheze începutul sfârşitului”, a adăugat el.
„În anii de după Paris, lumea a construit încet şi cu mari eforturi o barcă de salvare pentru umanitate şi acum a venit timpul să-i dăm acelei bărci un impuls”, a mai afirmat premierul. „Să ne îndreptăm spre 1,5 grade Celsius şi să plecăm într-o călătorie spre un viitor mai curat şi mai verde”, a spus Johnson.
Un eşec al conferinţei privind clima de la Glasgow ar declanşa în lume „o furie şi o nerăbdare incontrolabile”, a mai avertizat luni premierul britanic Boris Johnson.
„Toate promisiunile nu ar fi decât bla bla bla” în caz de eşec, a spus el, citând-o pe activista Greta Thunberg. „Da, va fi dificil. Da, putem s-o facem, să ne punem pe treabă”, a îndemnat Boris Johnson pe liderii mondiali prezenţi la summit, potrivit cnbc.