Evenimentul Zilei > EVZ Special > Premierul britanic Boris Johnson s-a căsătorit în secret, la Catedrala Westminster. Au participat doar 30 de persoane
Premierul britanic Boris Johnson s-a căsătorit în secret, la Catedrala Westminster. Au participat doar 30 de persoane

Premierul britanic Boris Johnson s-a căsătorit în secret, la Catedrala Westminster. Au participat doar 30 de persoane

Primul ministru al Marii Britanii, Boris Johnson, s-a căsătorit cu logodnica sa Carrie Symonds într-o ceremonie secretă la Catedrala Westminster.

Boris Johnson s-a căsătorit cu logodnica sa, Carrie Symonds, sâmbătă, scrie BBC. Ceremonia a avut loc fața prietenilor apropiați și a familiei, potrivit mai multor ziare din Marea Britanie. Downing Street a refuzat să comenteze.

Totuși, secretarul pentru muncă și pensii, Therese Coffey, a scris pe Twitter: „Felicitări @BorisJohnson și @carriesymonds pentru căsătoria de astăzi”. Primul ministru al Irlandei de Nord, Arlene Foster, le-a urat, de asemenea, „felicitări imense” pe Twitter.

30 de persoane au fost alături de premierul britanic la ceremonie, acesta fiind numărul maxim de participanți permis de restricțiile Covid în Anglia. Un număr mic de oficiali ai bisericii au participat la ceremonia catolică, care a fost oficiată de părintele Daniel Humphreys.

Boris Johnson, la a treia căsătorie

Johnson, 56 de ani, şi Symonds, 33 de ani, locuiesc împreună în Downing Street de când Johnson a devenit premier în 2019. Ei au un fiu pe nume Wilfred Lawrie Nicholas Johnson, care s-a născut anul trecut.

Johnson, cunoscut pentru aspectul său răvăşit şi modul combativ de a vorbi, a fost căsătorit anterior cu Marina Wheeler, cu care are patru copii. Ei au anunţat în septembrie 2018 că s-au despărţit şi că vor divorţa după 25 de ani de căsătorie.

Premierul britanic a mai fost căsătorit înainte de Wheeler cu Allegra Mostyn-Owen, iar Symonds va fi cea de-a treia soţie a sa.

Cine este Carrie Symonds, partenera de viață a lui Boris Johnson

Partenera de viață a premierului britanic Boris Johnson lucrează în Relații Publice. Carrie Symonds, activistă a Partidului Conservator, este mama celui de-al șaptelea copil al lui Johnson.

Boris Johnson și Carrie Symonds s-au cunoscut la serviciu, iar când actualul prim-ministru al Marii Britanii a participat la petrecerea de 30 de ani a lui Carrie, în martie 2018, zvonurile despre relația lor au prins contur. Divorțul politicianului de a doua soție, Marina, a fost oficializat abia anul trecut, dar cei doi erau separați de mai mult timp.

Publicat in categoriile: EVZ Special, International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: