Boris Johnson, despre rasismul din Marea Britanie. „Premierul nu se îndoiește că există, dar...”

Boris Johnson, despre rasismul din Marea Britanie. „Premierul nu se îndoiește că există, dar...”

Boris Johnson admite că există rasism în Marea Britanie, dar consideră că țara nu este rasistă.

Premierul britanic Boris Johnson nu ar fi de acord că Marea Britanie este o ţară rasistă, dar recunoaşte că mai sunt multe de făcut pentru combaterea cazurilor de discriminare şi rasism, a declarat luni purtătorul său de cuvânt, citat de Reuters.

"Prim-ministrul nu se îndoieşte că în ţară continuă să existe discriminare şi rasism, dar nu ar fi de acord că avem o ţară rasistă. Am făcut progrese foarte importante în legătură cu aceste aspecte, dar mai rămân multe de făcut", a declarat presei purtătorul de cuvânt.

Premierul "este absolut angajat să continue eforturile de eradicare a rasismului şi discriminării", a menţionat acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sâmbătă, mii de oameni s-au adunat în centrul Londrei pentru a-şi exprima furia împotriva brutalităţii poliţiei după uciderea americanului de culoare George Floyd în Minneapolis, iar protestatarii britanici au avut scurte confruntări cu poliţia londoneză. Duminică, şefa poliţiei londoneze Cressida Dick a declarat că 14 ofiţeri de poliţie au fost răniţi în atacurile "şocante şi complet inacceptabile" produse sâmbătă în timpul protestelor anti-rasism din capitală.

Duminică, în Anglia, la Bristol (sud-vest), participanţii la un protest au dărâmat şi aruncat în apă o statuie a unui cunoscut negustor de sclavi de acum trei secole, Edward Colston, iar la Londra mii de protestatari s-au strâns în faţa Ambasadei SUA pentru a condamna brutalitatea poliţiei. Unii protestatari purtau măşti anti-COVID-19 cu sloganul "Rasismul este un virus".

Potrivit BBC, alţi opt ofiţeri au fost răniţi în protestele de duminică de la Londra şi alte 12 persoane au fost reţinute.

Boris Johnson a transmis pe Twitter că "oamenii au dreptul să protesteze paşnic, respectând distanţarea socială, dar nu au dreptul să atace poliţia", aceasta fiind deja "banditism" şi "o trădare a cauzei", potrivit Agerpres.

Ciocniri între poliție și protestatari la Londra. Cine a ajuns la spital

S-a ajuns la ciocniri între protestatari și poliție, în Londra, sâmbătă, în timpul manifestațiilor împotriva rasismului. Oamenii legii și manifestanții au avut scurte confruntări soldate cu arestări și vizite la spital.

Mii de oameni s-au adunat, sâmbătă, în centrul Londrei pentru a-şi exprima furia împotriva brutalităţii poliţiei după uciderea americanului de culoare George Floyd în Minneapolis. Protestul s-a desfășurat în mare parte paşnic până când, un număr restrâns de protestatari din apropierea reşedinţei din Downing Street a premierului Boris Johnson au început să arunce cu sticle în poliţişti, iar ofiţerii de poliţie călare au ripostat.

În urma violenţelor, o poliţistă a necesitat tratament spitalicesc după ce a căzut de pe cal, iar alţi nouă poliţişti au fost răniţi, conform informaţiilor furnizate de poliţie, anunță Agerpres. De aici, acțiunea a luat altă turnură: un grup de protestatari a atacat un manechin ce semăna cu Donald Trump, iar alt grup a lansat spre polițiști rachete de semnalizare.

Înaintea protestului de sâmbătă de la Londra, ambasadorul SUA în Marea Britanie a declarat că SUA trebuie să facă mai mult pentru a combate rasismul şi nedreptatea, condamnând uciderea lui Floyd. ”Prin intermediul unor proteste paşnice, injustiţia este abordată cu cel mai mult succes”, a spus ambasadorul Woody Johnson.

Protestele londoneze au loc într-un context global de nemulțumiri referitoare la felul cum sunt tratate minoritățile etnice de către forțele de ordine, declanşate de uciderea, pe 25 mai, a afro-americanului George Floyd prin asfixiere, de către un poliţist care i-a ţinut genunchiul pe gât timp de aproape nouă minute. Manifestări similare au avut loc sâmbătă şi în alte oraşe britanice, europene şi asiatice.