Boris Johnson a câştigat alegerile, dar problemele abia acum încep

Boris Johnson a câştigat alegerile, dar problemele abia acum încep

Boris Johnson a obtinut o victorie fără precedent: 365 de fotolii de parlamentar din 650 posibile. Primul său mesaj după victorie a fost unul de unitate dar, din păcate, problemele abia acum încep.

Primul ministru a spus clar, pentru a-i linişti pe toţi, că se va concentra pe priorităţile oamenilor, cum ar fi sănătatea, securitatea, educaţia şi infrastructura. Ales pentru promisiunea sa de a finaliza Brexitul pe 31 ianuarie 2020,  premierul conservator Boris Johnson a făcut un apel la unitate, într-o țară lovită de dezbinare.

„Cer tuturor să întoarcă pagina şi să înceapă să-şi tămăduiască rănile, după mai mult de trei ani dureroşi de la referendumul din 2016, care a decis Brexitul”, a declarat liderul conservator într-un discurs scurt la Downing Street.

Conservatorii au câştigat majoritatea voturilor într-o victorie fără precedent de la Margaret Thatcher încoace, câştigând 365 de fotolii de parlamentar din 650 posibile. Participarea la vot a fost de 67,23%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Victoria lui Boris Johnson a fost, potrivit celor spuse de el, rezultatul „hotărârii irefutabile, irezistibile şi indiscutabile” din partea englezilor, obosiţi de ani de psihodramă, aceea de a întoarce pagina în privinţa UE după 47 de ani de „căsătorie” dură.

Scoţia vrea independenţa

Apelul la unitate al lui Boris Johnson nu a avut succes cu naţionaliştii scoţieni ai SNP (Scottish National Party), care au obţinut 48 de locuri în Parlament. Succesul le-a dat încredere să forţeze un nou referendum asupra independenței Scoţiei, după cel pierdut în 2014, potrivit prim-ministrului scoţian Nicola Sturgeon.

Irlanda de Nord

Unioniştii din formaţiunea sindicală, DUP (Partidul Unionist Democrat), în frunte cu Nigel Dodds, au cedat teren naţionaliştilor favorabili reunificării insulei, cerând din nou ruperea de Regatul Unit, după cum scrie Le soir.