Magistrații i-au respins cererea de liberare condiționată a lui Cristian Borcea deoarece, spun aceștia, timpul petrecut de el în detenție este insuficient și că, deși a spus că cei șapte copii au nevoie de tată, oricum el va locui cu mama sa, nu cu vreunul dintre minori.
Atunci când și-a susținut cererea de liberare condiționată, în luna mai, Cristian Borcea a menționat și faptul că cei șapte copii ai săi au nevoie de el, însă judecătorii spun, în motivare, că nu au fost convinși de această situație.
„Privitor la situația familială a deținutului (șapte copii în întreținere, din care șase minori), instanța constată că aceasta nu se circumscrie nici unui criteriu de analizat la aprecierea oportunității acordării liberă- rii condiționate unui condamnat (…). Analizând declarațiile notariale depuse la dosar în apărarea deținutului, prin apărătorul ales, declarații date de persoanele de sex feminin cu care deținutul are copii, dar și declarația mamei acestuia, se reține că ulterior liberării deținutul va locui cu mama sa și nu cu vreunul dintre copii”, mai spune instanța, în motivarea hotărârii.