Dinamovistul Cristi Borcea se află internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, după ce, ieri, a suferit o operaţie pe cord deschis care a durat peste şase ore.
Starea lui după operație este bună, au declarat medicii. Nu au apărut complicații peste noapte, iar dinamovistul chiar a reușit să se ridice din pat. Borcea a intrat în operaţie la ora 10.00 şi a ieşit la 16.30. În tot acest timp, i s-a făcut un bypass coronarian, intervenţie menită să-i îmbunătăţească fluxul sanguin al inimii. Malformație congenitală, descoperită în timpul operației Medicii au descoperit în timpul intervenţiei şi o malformaţie congenitală la inimă. Artera coronară era strangulată de o punte musculară, care a fost, de altfel, secţionată în timpul operaţiei. Medicii au recoltat o porţiune din artera mamară pe care au grefat-o pe artera bolnavă. Acest nou pasaj va aduce sânge bogat în oxigen pentru muşchiul cardiac, a explicat doctorul Şerban Brădişteanu, cel care a condus operaţia. Afecţiunile arterelor coronare apar atunci când aceste vase care alimentează inima cu sânge sunt blocate de placa de aterom sau, în acest caz, de o punte musculară. Dacă blocajul este sever, pot apărea dureri toracice (angină), dificultăţi de respiraţie şi, în unel cazuri infarct miocardic. Președintele FC Dinamo nu va fi scutit de stres după operație. Pe 20 martie, Tribunalul București urmează să pronunțe sentința în cazul transferurilor jucătorilor de fotbal. Pentru Cristian Borcea, procurorii au cerut condamnarea cu executare pentru înșelăciune cu consecințe destul de grave, evaziune fiscală și spălare de bani. Operatia de bypass coronarian la care a fost supus Cristi Borcea, pas cu pas Intervenţia presupune o echipă extinsă de specialişti: chirurg cardiotoracic, anestezist, perfuzionist (specialist in folosirea apratului de cord-pulmon artificial), alti chirurgi si asistente. TORACELE SE DESCHIDE Operaţia la care a fost suspus Cristi Borcea, preşedintele FC Dinamo, este una tradiţională, în care toracele se deschide. Intervenţia se face sub anestezie generală, pacientul este intubat pentru a putea fi ajutat să respire, iar operaţia durează de la 3 la 6 ore. Chirurgul începe prin a face o incizie pe mijlocul toracelului, apoi taie sternul şi deschide cutia toracică pentru a ajung la inimă. Se folosesc medicamente pentru a opri cordul, lucru care ii permite chirurgului sa opereze pe o inima care nu bate. INIMA SE OPREȘTE În timpul operaţiei, o pompă de circulaţie extracorporală preia activitatea inimii. Scolul bypass-ului coronarian este îmbunătăţirea circulaţiei la nivelul muşchiului inimii. O ARTERĂ DE LA PIEPT ÎN LOCUL CELEI BOLNAVE O arteră sau venă este recoltată din altă parte a corpului (cum ar fi piept sau picior) şi este pusă în locul venei blocate (se folosesc vena safernă de la picior sau artera mamară). În cazul lui Cristi Borcea a fost folosită o arteră mamară. Una sau mai multe artere sau vene pot fi puse în timpul unei operaţii. La final, operația se închide, iar un tub de dren este atașat în zona operată. <iframe width="420" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/3Nf6Q2skGOM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>