Cristian Borcea, care ispășeșt 7 ani și 6 luni de închisoare în urma contopirii condamnărilor din dosare, a câștigat un an prin muncă. Cu toate astea, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins lui Borcea solicitarea de eliberare condiționată, însă fostul acționar al Dinamo mai are o șansă mâine, la Tribunalul București.

„Petentul (…) a muncit la toate penitenciarele în care a fost încarcerat astfel: la Penitenciarul Slobozia – Punct Preluare Deținuți, la Penitenciarul Poarta Albă – Centrala Termică, la Penitenciarul Valu lui Traian – Spălătore și S.C 21 Holding SRL, la Penitenciarul Jilava – fiind repartizat la muncă în exteriorul unității de detenție”, se arată în motivarea JS5.

Judecătorii au apreciat că Borcea nu îndeplinește condițiile pentru eliberare, chiar dacă sunt scăzute zilele-câștig prin muncă, deoarece ele datează din perioada executării primei pedepse, iar între timp a mai primit o condamnare. „Situația juridică a petentului nu mai este identică celei avute în vedere cu ocazia soluționării primei cereri, pentru simplul motiv că a intervenit o nouă condamnare la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare”, mai arată instanța în motivare.

Judecătoria Sectorului 5 a respins, pe 24 aprilie, cererea fostului finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea de a fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Rahova, însă decizia nu este definitivă.

Conform deciziei instanţei, Cristian Borcea va putea depune o nouă cerere de eliberare condiţionată în luna septembrie.

„Respinge ca nefondată cererea de liberare condiţionată. Stabileşte termen de reiterare după data de 02.09.2019. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea instanţei.

Borcea are o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul transferurilor din fotbal.

Cristian Borcea a mai beneficiat de o eliberare condiţionată în iulie 2018, după ce a executat efectiv 4 ani şi 4 luni din pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor.

El a fost reîncarcerat pe 8 februarie 2019, după ce a primit 5 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia.

La începutul lunii aprilie, Cristian Borcea a fost transferat de la Spitalul Penitenciarului Rahova la Spitalul Floreasca, unde a fost internat deoarece are probleme cu inima.

 

 

Te-ar putea interesa și: