Borcea e disperat! Apropiații familiei spun că fostul acționar e dispus să facă orice ca să scape de penitență și, măcar să primească mai multe „libere”. Milionarul a depus o nouă cerere de eliberare condiționată, Judecătoria Sectorului 5, stabilind termen de judecată pe data de 10 aprilie.
Fostul acționar Dinamo București, Cristian Borcea, a fost dus luni seară la Spitalul Floreasca, dar plimbarea lui s-a scurtat cu mult față de cât ar fi anticipat că va sta în afara gratiilor. A doua zi a ajuns din nou la Rahova și de atunci încearcă să obțină o nouă ieșire. A invocat problemele de sănătate, fiind diagnosticat cu o afecâiune la inimă, iar medicii l-au scutit chiar și de prezența la instanța supremă, pentru a fi audiat în dosarul lui Neculai Onțanu. Vrea acasă de Paște
La începutul anului, Valentina Pelinel i-a oferit încă doi copii lui Cristi Borcea, gemeni, și gândul că nu își va petrece Sărbătorile Pascale alături de familie îl macină. „Își dorește măcar trei zile acasă, lângă copiii lui”, spun apropiații lui Borcea pe holurile Tribunalului. Totodată, șansele ca dorința să-i fie îndeplinită. Cât stă Borcea la răcoare Cristian Borcea este încarcerat la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat, pe 8 februarie 2019, la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre. Instanţa a dispus şi confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la fostul acționar al echipei de fotbal Dinamo București. Pe 18 martie, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că fostul finanţator al clubului Dinamo are de executat o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare după ce au fost contopite pedepsele din dosarele retrocedărilor ilegale de terenuri şi transferurilor din fotbal.