Borbely și-a renovat casele gratis pe contracte publice. La complici săi, DNA au găsit documente nepublice

Potrivit procurorilor, fostul ministru a primit bani și foloase necuvenite după ce o firmă de construcții i-a renovat două apartamente. Ulterior, societatea a primti contracte publice de sute de milioane de lei de la Apele Române, instituție din subordinea ministrului Borbely.

În cursul anului 2011, inculpatul Borbely Laszlo, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, a primit de la inculpatul Ciocan Ioan – administrator al S.C. LESCACI COM SRL Negreşti Oaş, foloase necuvenite, constând în renovarea şi utilarea unui apartament, în valoare de 80.952 lei, pentru a-și exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” – instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, în vederea determinării acestora să favorizeze S.C. LESCACI COM SRL Negreşti Oaş la diferite licitaţii organizate de A.N. „Apele Române” prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.

În cursul anului 2011, inculpatul Borbely Laszlo, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, a primit de la inculpatul Molnar Anton Petru - administrator de fapt al S.C. AZIMUT COM SRL Acăţari, foloase necuvenite, constând în reamenajarea şi extinderea unui imobil aparținând acestuia, în valoare de 112.199 lei, pentru a-și exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul A.N. „Apele Române” – instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, în vederea determinării acestora să favorizeze S.C. AZIMUT COM SRL Acăţari, la diferite licitaţii organizate de către A.N. „Apele Române” prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.

Bonus de 50.000 de euro

În același an, inculpatul Borbely Laszlo, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, a primit de la numitul Edu Dorinel - administrator al SC Romaro Impex și SC EDUFLOR SRL, suma de 50.000 euro, pentru a sprijini firmele administrate de acesta să obţină lucrări în domeniul gospodăririi apelor, cât și să încaseze contravaloarea lucrărilor executate.

Faptele

Borbely Laszlo a fost ales deputat în Parlamentul României – Camera Deputaţilor din partea U.D.M.R., în legislatura 2008-2012, iar în perioada decembrie 2009 - aprilie 2012 a îndeplinit funcţia de ministru al Ministerului Mediului şi Pădurilor. Prin Hotărârea de Guvern nr. 1635/29.12.2009 s-a stabilit organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, rolul şi atribuţiile ministrului fiind cele stabilite de art.15. Atribuţiile ministrului stabilite cu caracter general în Hotărârea de Guvern nr. 1635/2009 sunt completate de art. 18 din regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Ministerului Mediului şi Pădurilor. Conform aceluiaşi Regulament (capitolul 11, art. 15) în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor se află şi Administraţia Naţională „Apele Române”, instituţie condusă, în perioada respectivă, de  David Csaba.

Tranzacții suspecte

În data de 15.10.2010, conform  contractului de vânzare – cumpărare autentificat numita Vincze Maria, a cumpărat cu preţul de 80.000 euro, de la soţii Kovacs Pal şi Maria Luiza, un imobil situat în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 134-136, scara B, et. 3, et. 3, sector 1, Sector 1, A+1, având numărul cadastral 3491/35, compus din 3 camere, dependinţe şi 3 balcoane, cu suprafaţa totală de 74,57 mp (suma de 80.000 euro a fost primită, în întregime, de către vânzători anterior semnării şi autentificării contractului).

În realitate, deşi numita Vincze Maria apare ca proprietar de jure al apartamentului în cauză, proprietari de facto ai apartamentului sunt soţii Borbely Laszlo şi Melinda, cei care au iniţiat procedura de achiziţionare a imobilului, au plătit suma de 80.000 euro, s-au ocupat de demersurile de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare şi au acceptat renovarea acestuia de către S.C. LescaciCom SRL Negreşti Oaş, astfel cum rezultă din actele de la dosar.

Nu a declarat nimic

S-a stabilit, totodată, că ministrul Borbely Laszlo a omis să menţioneze în declaraţiile  de avere dobândirea, împreună cu soţia sa Borbely Melinda, a unui imobil (teren + casă), în municipiul Târgu Mureş. Astfel, conform înscrisului aflat la dosarul cauzei, intitulat „Antecontract”, în data de 11.03.2009 inculpatul Molnar Anton-Petru, administrator la SC Aramis SRL Acăţari, „vinde deplinul drept de proprietate, compus din cameră 51,03 mp, cameră 31,31 mp, debara 3,59 mp, hol 8,32 mp, cameră 11,95 mp, cameră 13,38 mp, scară pod 5,00 mp, cu suprafaţa construită de 172,25 mp, împreună cu terenul aferent acestei clădiri” cumpărătorului  Borbely Melinda Aurelia, pentru suma de 30.000 euro.

De precizat este faptul că, inculpatul Molnar Anton-Petru a achiziţionat de la SC Titan SA Pantelimon, în data de 27.11.2008, cu suma de 679.490 lei (1.042 lei/mp), suprafaţa de 652 mp de teren, pe care se află amplasată şi clădirea mai sus menţionată, iar în data de 11.03.2009, la aproximativ 4 luni, a vândut parte din acest teren, soţilor Borbely Laszlo şi Melinda, respectiv suprafaţa de 272 mp cu suma de 30.000 euro, echivalentul a 128.451 lei (472 lei/mp), rezultând o diferenţă negativă de 570 lei/mp. Pe de altă parte, din documentele existente la dosar, ridicate în cursul urmăririi penale, nu rezultă că pentru suma de 30.000 euro, SC Aramis SRL Acăţari a întocmit vreun document de încasare prin casierie ori că această sumă a fost transferată prin bancă, factura referitoare la această tranzacţie fiind întocmită după 2 ani şi 7 luni, respectiv în data de 21.10.2011, la 4 luni de la începerea urmăririi penale în dosarul nr. 35/P/2011 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea.

Afacerea Apele Române

Ioan Ciocan este administrator la SC LescaciCom SRL Negreşti Oaş, societate care are ca obiect de activitate efectuarea de lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

Conform actelor aflate la dosarul cauzei, SC LescaciCom SRL Negreşti Oaş, în perioada 2010-2011, a încheiat cu unităţi din subordinea Administraţiei Naţionale „Apele Române” (Administraţia Bazinală de Apă „Someş-Tisa”, Administraţia Bazinală de Apă „Banat”, Administraţia Bazinală de Apă „Olt”, Administraţia Bazinală de Apă „Buzău-Ialomiţa”, Administraţia Bazinală de Apă „Siret”, Administraţia Bazinală de Apă „Prut-Bârlad” şi Administraţia Bazinală de Apă „Dobrogea- Litoral”) un număr de 19 contracte de execuţie de lucrări și nenumărate acte adiţionale la aceste contracte, toate având ca obiect regularizări, amenajări, îndiguiri sau recalibrări ale cursurilor unor ape aflate în administrarea unităţilor susmenţionate.

Contracte uriașe

Molnar Aron-Gabor – fiul inculpatului Molnar Anton, este administrator la SC Azimut Com SRL Acăţari, societate care are ca obiect de activitate efectuarea de lucrări de construcţie a drumurilor şi autostrăzilor. Deşi numitul Molnar Aron-Gabor figurează ca administrator al SC Azimut Com SRL Acăţari, de administrarea faptică a societăţii se ocupă tatăl său,  inculpatul Molnar Anton. În cursul anilor 2010-2011, SC Azimut SRL Acăţari a încheiat cu Administraţia Naţională „Apele Române” (Administraţia Bazinală de Apă ”Mureş”) un număr de 3 contracte de specialitate având ca obiect lucrări hidrotehnice şi 2 contracte de lucrări în subantrepriză cu SC LescaciCom SRL Negreşti Oaş.

În perioada 2010-2011, inculpatul Ciocan Ioan, administrator la SC LescaciCom SRL Negreşti Oaş, a dezvoltat o relaţie apropiată cu inculpatul SzepessySzabolcs – consilier personal al ministrului Borbely Laszlo. În baza acestei relaţii, aşa cum reiese din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre cei doi, inculpatul SzepessySzabolcs fie îi oferea informaţii nepublice legate de licitaţiile organizate de Administraţiile Bazinale din cadrul A.N.A.R., în scopul susţinerii intereselor financiare ale SC LescaciCom SRL Negreşti Oaş, fie susţinea direct interesele acestei firme în relația cu ministrul Borbely Laszlo. Acesta din urmă, în virtutea funcţiei deținute, și-a exercitat influenţa, prin interpuşi - inculpatul SzepessySzabolcs, martorii David Csaba (director general al A.N. ”Apele Române”), Ofimiaş Vasile (director de investiţii în cadrul A.N. „Apele Române”), asupra directorilor de Administraţii Bazinale din ţară, pentru a-i influența/determina pe aceştia să facă acte care intrau în atribuţiile lor de serviciu, în speţă să susțină interesele SC LescaciCom SRL Negreşti Oaş şi SC Azimut Com SRL Acăţari. În modalitatea descrisă mai sus au decurs evenimentele şi la începutul anului 2011, când Administraţia Bazinală de Apă „Someş-Tisa” a scos la licitaţie lucrarea „Amenajare râu Someşul Mic”, în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, contract de proiectare (PT+DE+CS+asistenţă tehnică+verificare proiect) şi execuţie lucrări de construcţii-montaj în valoare de 102.815.478,74 lei, fără TVA.

Documente nepublice

Facem precizarea că la percheziţia domiciliară efectuată la inculpatul Ciocan Ioan au fost identificate şi ridicate mai multe documente, cu caracter nepublic, cum ar fi : „lista obiectivelor de investiţii pe anul 2011, cu finanţare de la Fondul pentru Mediu, repartizate pentru A.N. Apele Române”, „propuneri Program 2011-BDCE V”, „Propuneri Program 2011”, „Propuneri de program pentru anul 2011 cu finanţare din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene – F.S.U.E”, „centralizator financiar pe A.B.A.”, „Propuneri Program 2011 – Buget”, „Propuneri Program 2011 POS Mediu Axa 5”. Fără ca Administraţia Naţională „Apele Române” să poată oferi o explicaţie cu privire la modul în care aceste documente nepublice au ajuns în posesia inculpatului Ciocan Ioan, este evident că ele i-au oferit acestuia avantajul de a cunoaşte anumite proiecte şi finanţări în detrimentul altor competitori şi chiar să pregătească din timp participarea la licitaţii. Cu privire la licitația susmenționată, deşi făcută publică doar la începutul anului 2011,  Popa Eugen-Laurean – director la SC Socot SA Târgu Mureş, a declarat că avea cunoştinţă de aceasta încă din vara anului 2010, când împreună cu inculpatul Ciocan Ioan şi martorul Henţ Virgil – administrator la SC Tehnodomus SA Arad au gândit o asociere de participare. Simpla lor participare nu era însă suficientă pentru câştigarea licitaţiei, astfel încât aceştia şi-au folosit relaţiile de prietenie dezvoltate de-a lungul timpului cu inculpatul SzepessySzabolcs şi ministrul Borbely Laszlo, care puteau să ofere o garanţie pentru câştigarea licitaţiei.

Aviz cerut de DNA

Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general alRomâniei referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Borbely Laszlo, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Ministerului Mediului şi Pădurilor, în legătură cu săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă.