Bona lovită pe zebră: "Am împins căruţul în faţa mea" | VIDEO

Bona şi copilul din Iaşi spulberaţi pe 14 octombrie pe trecerea de pietoni de un şofer vitezoman, care a fugit de la locul accidentului, sunt acum în afara oricărui pericol. Femeia în vârstă de 62 de ani a fost externată sâmbătă din spital, iar medicii i-au recomandat repaos total timp de nouă zile.

"Sunt acasă acum. Am picioarele ologite, mă dor, muşchii sunt atrofiaţi, medicii mi-au spus să stau în pat câteva zile, până îmi mai revin. Mi-au făcut un examen tomograf şi mi-au spus că nu am rămas cu vreo afecţiune în urma loviturii pe care am suferit-o la cap. Şi copilul este bine, el nu a avut leziuni, eu când am văzut maşina că vine am împins căruţul în faţa mea, nu m-a interesat de mine, m-am gândit prima dată să scape fiinţa aceea de care aveam grijă, care nu are nicio vină", ne-a declarat Aurica Poponea. Femeia îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă.  "Sfânta Parascheva ne-a apărat, ea nu ne-a lăsat să murim. Am înţeles că şoferul este arestat, eu nu l-am văzut la ochi, abia am apucat atunci să văd maşina venind în viteză. Ce să îi spui unui copil de 17 ani care nu a primit educaţia cuvenită, care trăieşte în secolul viteză, care e nervos şi nu acceptă vreun sfat de la cei din jur? Aş vrea să se gândească că va fi şi el bătrân şi că e posibil să păţească la fel, unul ca el să dea cu maşina peste el sau peste cineva care îi este drag", conchide femeia. Autor încă necunoscut

Teribilul accident a fost surprins de o cameră de supraveghere din zona Super Copou, iar a doua zi după poliţiştii au identificat maşina implicată în accident, un autoturism marca Peugeot. Însă, nici până în acest moment anchetatorii nu au putut stabili cine se afla la volanul maşinii, deoarece cu două săptămâni înainte de accident o persoană din Fălticeni declarase maşina ca fiind furată. "Maşina era dată în urmărire ca fiind furată, iar la o zi după accident a fost depistată pe raza judeţului Neamţ. La volan era un tânăr de 17 ani căruia i-a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat şi conducere fără permis şi care a fost arestat pentru 19 zile. El se află în arest la Suceava, o echipă de poliţişti de la noi va merge să-l audieze în privinţa accidentului din 14 octombrie pentru care s-a deschis un dosar penal separat pentru vătămare corporală, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului. Urmează să stabilim dacă acest tânăr a comis accidentul", explică subinspector Virginia Pralea, purtător de cuvânt al Poliţiei Iaşi.