Vin alegerile! Așa ar spune Mirel Palada, directorul Sociopol, iar materialul de față pornește de la cele mai recente cifre ale sale, prezentate în premieră în emisiunea Față-n față a EVZ TV.

Două partide își dispută ”votul de aur”, adică procentul cel mai mare. PNL apare în sondaj cu 29%, iar PSD cu 28%. În zilele rămase până la vot lucrurile se pot schimba, dar dacă PSD ar depăși PNL cu un procent, social-democrații ar fi doar câștigători formali ai alegerilor, pentru că singura declarație importantă din ultimul timp despre cum ar trebui să arate viitorul Cabinet este a președintelui Klaus Iohannis, iar el a spus că alianța va cuprinde PNL și USR-PLUS.

În sondajul Sociopol, USR are 13%, mult mai puțin decât estimările anterioare, care dădeau alianța dintre cele două partide progresiste la 18-22%.

Bine, ordinul de formare a alianțelor guvernamentale vorbea de ”forțe de dreapta” unite în jurul liberalilor, dar cea de a treia forță de dreapta, PMP, este dat cu 3%, adică sub pragul electoral.

Rămâne UDMR, cotat cu 6%, dar e un procent insuficient pentru un Guvern fără USR-PLUS, chiar dacă unii liberali spun că e forma ideală de a guverna.

Diferența față de precedentele sondaje este că un guvern PNL-USR-PLUS ar avea o componență de 2/1, în loc de 50/50%, așa cum cer deja viitorii aliați ai liberalilor.

Ce rămâne în afara acestei alianțe fragile de 48% (procente înainte de redistribuirea voturilor celor care nu vor intra în Parlament) care și-ar putea asigura majoritatea cu minoritățile, tradițional susținătoare ale Puterii?

Dintre posibilii aliați ai PSD, în Parlament ar intra doar Pro România, cu 6%. Suma este departe de a ajunge pentru un guvern. Singura posibilitate pentru ca PSD și PNL să facă o majoritate pare acum a fi aceea a unui cabinet minoritar, susținut în Parlament de PSD, adică exact ce s-a întâmplat și la confirmarea Guvernului Ludovic Orban, și nu ar avea ca scop decât ținerea USR departe de Putere. Ar alege liberalii această cale, chiar dacă ea se abate de la ”direcția” trasată de președinte?

Probabil că nu.

Și aici intervine surpriza din viitorul Parlament, așa cum e el conturat în sondajul Sociopol: necunoscutul partid AUR (Alianța pentru Unitatea Românilor) este cotat cu… 7%!

Este partidul nemulțumiților vocali ai restricțiilor, de la cele legate de Biserică la purtarea măștii, al celor care au participat la protestele din stradă. Pot ei să fie aliați de bază într-o construcție politică?

Dacă se vor confirma cifrele astea, AUR va fi subiectul multor analize în următorii ani. Dacă cifrele se vor confirma și la BEC, nu doar la exit-poll, pentru că nu trebuie uitat că AUR nu are observatori în secții.

În fine, toate aceste cifre sunt legate de cele de prezență.

Dezinteres, dezamăgire, frica de virus, sunt multe elemente care favorizează de data asta absenteismul. 30% dintre cei chestionați spun că sunt foarte interesați de rezultatul alegerilor și tot 30% susțin că se vor prezenta la vot pe 6 decembrie.

O prezență slabă pentru alegeri parlamentare, dar mai sunt două elemente: 30% sunt destul de interesați și destul de puțin interesați de rezultatul alegerilor, adică pot fi atrași în procesul electoral de un mesaj sau altul. Al doilea este că 12% spun că vor merge la vot, dar că sunt încă nehotărâți cu cine votează.

Știu ei cine le merită încrederea, dar nu spun, preferând să se piardă într-o spirală a tăcerii? De multe ori, când la scrutin participă partide care sunt puternic contestate public, oamenii preferă să-și ascundă opțiunile, evitând astfel criticile pentru preferințele politice.

12% din alegători pot schimba mult.

Practic, observ că sondajul spulberă următoarele speranțe: ale liberalilor de a guverna fără useriști, ale Pro România de a conta în viitorul Parlamente, ale lui Traian Băsescu de a revigora un partid, ale useriștilor de a avea o jumătate de Guvern și lista poate continua.