Bomba politică a toamnei! USR aplică manevra Băsescu. Cum vrea Barna să zdrobească PSD

Bomba politică a toamnei! USR aplică manevra Băsescu. Cum vrea Barna să zdrobească PSD

La un an și jumătate de când se află la închisoare, numele lui Liviu Dragnea continuă să fie folosit în campania electorală de USR.

Mai mult, formațiunea condusă de Dan Barna a învățat de la Traian Băsescu felul în care o temă populară poate fi folosită pentru a aduna capital electoral și a îți mobiliza electoratul la urne.

Astfel USR a propus organizarea referendumului „Fără Penali” simultan cu alegerile parlamentare care vor avea loc pe data de 6 decembrie, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.

În document se arată că duminică se împlinesc doi ani de când iniţiativa „Fără Penali” a ajuns la Parlament, dar că în tot acest timp a fost blocată de PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News

„PSD-ul care se dezice de Dragnea şi nu mai susţine candidaţi penali îşi bate joc de un milion de oameni care au semnat pentru 'Fără Penali'. USR a propus votarea iniţiativei anul acesta şi organizarea referendumului odată cu alegerile locale din 27 septembrie, ca un semnal de schimbare a clasei politice înainte de alegerile naţionale din decembrie.

Dar PSD s-a opus. Duminica viitoare am fi putut să mergem la urne să votăm pentru noi aleşi locali, dar şi pentru modificarea Constituţiei astfel încât penalii să nu mai ocupe funcţii publice, astfel încât să nu mai existe un alt Liviu Dragnea în istoria României, dar PSD s-a opus”, acuză USR.

Reprezentanții acestei formațiuni anunţă că vor reveni cu o nouă propunere şi că vor susţine votarea iniţiativei pe 6 noiembrie în Senat, precum şi organizarea referendumului odată cu alegerile din 6 decembrie.

„Vechile partide trebuie să lase deoparte calculele electorale şi să demonstreze că vor să se reformeze după 30 de ani în care s-au rotit la putere şi nu au făcut nimic pentru oameni. „Fără Penali” trebuie să ajungă literă de Constituţie!”, au mai precizat cei de la USR în comunicat.

Partidul fondat de Nicușor Dan a adunat, prin iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”, peste un milion de semnături. Inițiativa propune ca la articolul 37 din Constituţie să fie adăugat următorul alineat: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor şi Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

Strategia USR ameintește de anul 2009, când președintele de atunci, Traian Băsescu, a convocat un referendum pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300. Atât partidele de opoziție, cât și diverse ONG-uri au criticat atunci desfășurarea referendumului concomitent cu alegerile prezidențiale.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a convocat un referendum pe diverse teme legate de justiție în același timp cu alegerile europarlamentare din mai 2019.