Bombă la Primăria Capitalei! Cine va candida „indiferent de numărul de zile de vot!”

Bombă la Primăria Capitalei! Cine va candida „indiferent de numărul de zile de vot!”

Primăria Capitalei rămâne cea mai râvnită funcție în administrația publică din România.

Iar Gabriela Firea este decisă să facă totul pentru a obține un nou mandat în fruntea orașului. Bucureștiul are nevoie de ea, afirmă actualul primar general!

„Indiferent de numărul de zile de vot, trei, patru, cinci, nouă, voi fi candidat, pentru că nu vreau să fug. Nu am motive să fug, nu îmi este ruşine cu activitatea mea, pentru că vreau să închei ceea ce am început şi vreau să deschid alte proiecte în mandatul următor”. Cu aceste cuvinte Gabriela Firea a pus capăt oricăror speculații referitoare la planurile sale politice.

Primarul Capitalei mai vrea un nou mandat și, conform România Tv, a făcut anunțul după întâlnirea liderilor PSD cu preşedinţii Consiliilor Judeţene şi primarii social-democrați din municipiile de reşedinţă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru Firea, viitorul e limpede: vrea să ducă mai departe proiectele începute în actualul mandat de primar! „Hotărârea mea este de a candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei şi am făcut această declaraţie în urma consultării cu colegii şi cu familia chiar înainte de a se afla câte tururi de scrutin vor fi - trei, patru, nouă!”.

Gabriela Firea afirmă că nu poate da înapoi „doar pentru faptul că din cauza motivaţiei evidente oamenii nu sunt atât de valoroşi pe cât s-au prezentat şi mă refer la cei de PNL. Încearcă alte subterfugii politice în ideea că vor câştiga pe această variantă, nu prin programe şi prin competenţă”.