Apelul făcut de procurori la decizia de achitare a lui Sebastian Ghiță, în dosarul în care acesta este acuzat că l-a mituit pe fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, va fi reluat, în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Conform deciziei ÎCCJ, martorii vor fi reaudiaţi, iar probele readministrate.
Secțiile Unite ale ÎCCJ au stipulat că dosarele de la sfârşitul anului 2018, aflate pe rolul completurilor de cinci judecători, în care nu au fost administrate probe, rămân la completurile trase la sorti în decembrie 2018 şi nu vor fi repartizate celor alcătuite în ianuarie 2019.
Astfel, procurorii din dosarul lui Ghiță au constat legalitatea completului, dar au cerut readministrarea probelor şi reaudierea martorilor din apel, solicitare aprobată de instanţă.
Primii patru martori din dosar vor fi reaudiați pe 4 martie, următorii martori pe 1 aprilie, iar ultimii patru martori. Printre aceștia se numără şi fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu,care trebuie să se prezinte în faţa judecătorilor pe 13 mai.