De aproape un an se chinuie oamenii legii, magistrații și familiile Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu să afle ce a făcut Dincă cu cele două fete.

De-a lungul celor peste 12 luni de zile, monstrul din Caracal i-a ținut în șah pe anchetatori, furnizând-le informații care păreau că nu se potrivesc cu absolut nimic. Cu toate acestea, potrivit lui Alexandru Cumpănașu, se pare că Dincă a decis să ofere noi detalii cu privirea la Alexandrei Măceașanu.

Aflat într-o întrevedere cu Gheorghe Dincă și avocatul familiei Măceșanu, Alexandru Cumpănașu a dezvăluit câteva detalii din discuția avută.

„Alexandra se află în altă țară, unde cei 4 făceau și fac trafic în mod obișnuit. Unul dintre cei 4 răpitori are legături la nivel înalt în București, unde și locuiește”, a mai declarat Dincă, scrie Spynews.

În ceea ce privește oasele găsite în butoiul unde se presupune ca ar fi fost arsă Alexandra, Dincă a precizat că rămășițele ar fi fost plantate acolo cu o noapte înainte, chiar de către unul dintre răpitori. Dincă a mai spus că a fost obligat și amenințat să declare cele spuse inițial, multe persoane implicate în caz având funcții de conducere în instituții de stat.

Documente lipsă în cazul care a cutremurat România

Săptămâna trecută, la Curtea de Apel, familiile Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu au fost din nou față în față Gheorghe Dincă, monstrul din Caracal, și complicele său, Ștefan Risipițeanu.

Magistrații Curții de Apel Craiova au judecat cererile și excepțiile depuse de familiile fetelor Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu în camera preliminară.

La finalul ședinței, avocatul apărării a făcut o dezvăluire care dinamitează unul dintre cel mai îngrozitoare cazuri din istoria României.

Avocata Carmen Obârșanu, susține că fiica lui Gheorghe Dincă a fost mână în mână cu atoritățile.

„În dosar există o poză. Ei au vrut să fotografieze, de fapt, o cartelă telefonică pe care au găsit-o pe masă, în dormitorul lui Dincă. Doar că lângă acea cartelă mai era un document. L-am mărit şi am descoperit că era o decizie de impozitare pentru anul 2019 emisă de Primăria Arad, Direcţia Venituri, pe numele fiicei lui Gheorghe Dincă, Daniela Florentina. Ce căuta acest document pe masa lui Dincă? Cum a ajuns acolo?

Fiica lui a spus că nu a mai vorbit de doi ani cu taică-său, că nu a mai fost acasă, la Caracal, în casa părinţilor, de vreo 9 ani. Soţia lui Gheorghe Dincă, atunci când a fost la Caracal, după răpirea Luizei, a afirmat că a venit acasă direct din Italia, apoi a mers la Arad şi s-a întâlnit cu fiica. De aceea întreb: cum a ajuns acest document în dormitorul lui Dincă?”, a declarat avocata, miercuri seara, după ce a ieşit de la Curtea de Apel Craiova.