Bomba despre Mircea Diaconu. E incredibil cine îl susține!

Bomba despre Mircea Diaconu. E incredibil cine îl susține!

Mircea Diaconu se numără printre candidații-surpriză ai alegerilor prezidențiale. Susținut public de câteva săptămâni de ALDE și PRO România, fostul europarlamentar a anunțat că se bazează pe sprijinul unui al treilea partid. 

Pe lângă formațiunile conduse de către Călin Popescu-Tăriceanu și Victor Ponta, un al treilea partid a anunțat că-l susține pe Mircea Diaconu, Partidul Neoliberal.

"Ceea ce se întâmplă în Parlament şi destinele şi poziţiile acestor două partide eminamente politice în Parlament şi cu Guvernul şi cu ce vedem noi, este cu totul alt culoar. Acolo, dacă observaţi, nu au nicio alianţă, au păreri diferite, opinii diferite. Între timp, mă mai sprijină încă un partid, Partidul Neoliberal, partid de oameni de afaceri, foarte vioi, foarte puternic în România, dar foarte tânăr, nici doi ani nu are şi asta mă onorează", a declarat Diaconu.

Mircea Diaconu, susținut de ONG-uri

Totodată, Diaconu a subliniat faptul că mai multe entități independente din punct de vedere politic îi oferă susținerea.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Mă sprijină mai multe centrale sindicale, asociaţii, ONG-uri, dar tot în acest fel: simbolic ori logistic şi stop. De ce vreau asta? De ce am cerut genul acesta de sprijin? Ca să pot să-mi dirijez campania şi pledoaria publică aşa cum cred eu, în stilul şi pe argumentele pe care eu le construiesc, e pledoaria mea, de aceea mă numesc 'Un om' şi de aia sunt independent", a conchis Mircea Diaconu.

Mircea Diaconu, favorit să meargă în Turul II

Candidatul susținut de ALDE, PRO România și Partidul Neoliberal continuă să se mențină pe locul secund în sondaje. Iată cum arată cele mai recente cifre IMAS:

Klaus Iohannis – 45,7% Mircea Diaconu – 16,7% Viorica Dăncilă – 15,1% Dan Barna – 12,6% Theodor Paleologu – 6,9% Kelemen Hunor – 2,9%.

  • Partidul Neoliberal este o formațiune politică înființată în august 2017. Cătălin Beciu este fondator, fost vicepreședinte și membru fondator al ALDE.