Președintele PNL Ludovic Orban a venit cu o propunere pentru funcția de președinte interimar al organizației liberalilor din București, potrivit unor surse politice.
Este vorba despre Violeta Alexandru, consiliera lui Orban, care ar putea deține interimatul în fruntea organizației liberalilor din București. Biroul Executiv al partidului va vota, marți, propunerea lui Orban.
În Guvernul condus de Dacian Cioloș, Violeta Alexandru a deţinut portofoliul Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Social. Cristian Buşoi a anunţat, pe 3 iunie, că renunță la funcția de președinte al PNL București. Decizia europarlamentarului vine ca urmare a rezultatelor slabe obținute de organizația bucureşteană la euroalegerile din 26 mai.
Biroul Politic Naţional a mai decis, în aceeaşi zi, dizolvarea conducerilor organizaţiei PNL Bucureşti şi a celor şase organizaţii de sector. Drept urmare, Ludovic Orban a fost nevoit să vină cu propuneri, în maximum două săptămâni, pentru conducerea filialelor liberale din Bucureşti şi a celor de sectoare.
Inclusiv europarlamentarul Rareş Bogdan a susținut, la acel moment, că în cazul în care i se acceptă anumite condiții este posibil să fie de acord să preia frâiele organizației PNL București. Recent, peste 600 de liberali i-au cerut lui Rareș Bogdan să preia președinția partidului într-o scrisoare deschisă.