Bombă chimică la doar 100 de kilometri de București. Ce conțin camioanele suspecte

Bombă chimică la doar 100 de kilometri de București. Ce conțin camioanele suspecte

Ministrul Mediului este pregătit să trimită procurorilor dosarul cu rezultatele Corpului de Control privind situaţia de la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi.

Prezent pentru a doua zi consecutivă în judeţul Prahova, Costel Alexe a vorbit despre neregulile constatate acolo. Una dintre ele putea produce o adevărată calamitate - administratorii incineratorului de la Brazi au încercat să trimită două camioane cu deşeuri periculoase la o groapă de gunoi menajar de la Boldeşti, însă transportul a fost oprit de autorităţi în ultimul moment.

„Nu mică mi-a fost mirarea când am constatat în această dimineață că în mai puțin de 24 de ore au ieșit de aici două camioane, aproape 32 de tone de deșeuri, suspectăm noi a fi periculoase, pentru că au plecat la un depozit ecologic de deșeuri municipale, unde cei de acolo, evident cu aceleaşi suspiciuni, au făcut în așa fel încât aceste două camioane să se întoarcă înapoi la incinerator”, a declarat Costel Alexe.

Ministrul Mediului afirmă că pe hârtiile de transport sunt trecute „deșeuri cu cod de medicamente”, însă nu știe precis ce încărcătură conțin camioanele. „Cei de la depozitul ecologic de deșeuri municipale au constatat faptul că încărcătura din camioane nu corespundea cu datele din avizul de însoțire a mărfii. Pe hârtie sunt deșeuri cu cod de medicamente. Din păcate, din filmările și din imaginile pe care noi le avem, avem suspiciuni că sunt deșeuri periculoase. Acest lucru îl vor constata sau nu colegii noștri de la Garda Națională de Mediu, după ce aceste două camioane vor fi descărcate pe platforma incineratorului în prezența, evident, a celor care astăzi administrează acest incinerator și evident, în prezența colegilor de la Garda Națională de Mediu”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Compania care deţine incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi are de luat o serie de măsuri urgente până la 15 februarie, după ce Garda Naţională de Mediu a făcut un control în decembrie şi a constatat mai multe abateri grave.