Bolovanul care-l trage la fund pe Tăriceanu. Va distruge definitiv ALDE

Mare parte a parlamentarilor ALDE nu înțeleg de ce liderul formațiunii continuă să-i dea credit secretarului general Daniel Chițoiu. După ce luni liberal-democrații au rămas fără grup parlamentar și la Camera Deputaților, Dumitru Lovin a reacționat dur.

„După demisia colegilor Graţiera Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Ion Cupă, Mihai Niţă şi Marian Cucşa, ALDE rămâne fără grup şi în Camera Deputaţilor. Consider că pentru acest lucru ar trebui să-i mulţumim „maestrului” Daniel Chiţoiu, secretarul general al partidului”, a scris deputatul într-un comunicat de presă.

 

Dumitru Lovin prevestește că Daniel Chițoiu este cel care-i sapă groapa lui Tăriceanu. „Încă nu pot înţelege ce a avut în cap preşedintele Tăriceanu când a lăsat partidul pe mâna acestui om, care va rămâne în istorie ca fiind groparul formaţiunii ALDE. Sunt absolut convins că Daniel Chiţoiu, mai bine zis setea lui de putere şi lăcomia de care a dat şi dă în continuare dovadă, vor fi bolovanul care-l va trage la fund pe Călin Popescu Tăriceanu, îi va submina în continuare autoritatea, credibilitatea şi, totodată va distruge definitiv ALDE care, în scurt timp, va dispărea de pe scena politică a ţării”, susține acesta.

 

Mai multe organizații din țară îi cer lui Tăriceanu să convoace un congres extraordinar. Ei sunt nemulțumiți de deciziile luate în ultima perioadă: ieșirea de la guvernare, alianța cu Victor Ponta și faptul că președintele formațiunii nu mai candidează la prezidențiale.

Graţiera Gavrilescu, Alexandru Băişanu și Ion Cupă au acceptat nominalizările premierului să preia portofoliile ministerelor Mediului, Relația cu Parlmentul și Energiei și au fost excluși din partid. Teodor Meleșcanu a fost ales președinte al Senatului la propunerea PSD și a fost exclus, iar ministrul de Externe Ramona Mănescu a refuzat să demisioneze când ALDE a ieșit de la guvernare.