Sprijinul psihologic, discuţiile prin care pacientul este încurajat să îşi exprime sentimentele şi susţinerea lui, joacă un rol important în întregul proces de diagnosticare, tratament, vindecare sau agravare a bolii şi moartea.
Sistemul de sănătate românesc a făcut un prim pas în acest sens, unul timid, ce-i drept. Există unele spitale care şi-au angajat psihologi şi psihoterapeuţi special pentru a le oferi pacienţilor suport emoţional pe întreaga perioadă a tratamentului. Din păcate, nu există o activitate „coerentă” în acest domeniu, după cum ne-a mărturisit preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae.
„În mod normal, în fiecare spital ar trebui să existe echipe de psihologi, să se preocupe de bolnavi, nu numai de cei cu cancer, pentru că unele persoane sunt ipohondre, altele sunt sperioase. Toată lumea are frică de boală”, sugerează Astărăstoae.
Reprezentantul Colegiului Medicilor susţine însă că aceşti specialişti nu există în spitale pentru că nu sunt create posturile destinate unor astfel de nevoi .
"Orientarea este determinată de piaţa muncii. Dacă am introduce prin acte normative astfel de posturi, imediat am primi solicitarea pe educaţie, medicii ar fi formaţi din şcoală, ar avea şi un loc de muncă asigurat şi ar fi şi în avantajul pacientului. Cât timp o asemenea cerere nu există pe piaţă, nimeni nu se îndreaptă spre acest domeniu. Cine ar face o pregătire ca după aceea să rămână şomer”, explică acesta.
Psihologul clinician Bogdana Bursuc susţine aceeaşi idee. În opinia ei, Ministerul Sănătăţii ar trebui să îşi asume o parte a responsabilităţii acestei probleme.
„Ar trebui să fie mai multe posturi de psiholog în spitale sau la mai multe secţii. În plus, serviciile psihologice ar trebui să fie trecute pe Casa de Asigurări, pentru că sistemul de sănătate românesc trebuie să răspundă complet la nevoile de sănătate ale pacientului, iar unele cuprind această parte emoţională, psihologică a pacientului”, ne-a declarat Bogdana Bursuc.
Însă, profesorul Daniel David de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj susţine că în România există buni profesionişti, fie ei medici sau psihologi, dar, „din păcate, nu ştie să existe protocoale/ghiduri clinice care să fie implementate riguros pentru asistenţa psihologică a acestor bolnavi”.
Bogdana Bursuc apreciază că un sistem funcţional are nevoie şi de ajutorul structurilor nonguvernamentale, care pot suplini lipsurile existente în sistemul de sănătate, chiar dacă „nici ele nu au forţa să ocupe nevoia”.
Fundaţia Renaşterea acoperă nevoile unor pacienţi
O astfel de organizaţie non-guvernamentală este Fundaţia Renaşterea, care are un program de suport psihologic ce se desfăşoară în cadrul Institutului Oncologic Bucureşti la Centrul de informare medicală Renaşterea. Însă, în cadrul acestui cabinet lucrează un singur psiholog. Laura Radu colaborează de şase ani cu Fundaţia Renaşterea în vederea acordării suportului psihologic pentru bolnavii de cancer şi familiile acestora, atât în perioada de dinaintea confirmării diagnosticului, cât şi după şi în timpul tratamentului.
„Munca mea în cadrul acestui centru este de psihooncolog, specialitate despre care în ţara noastră nu se vorbeşte deloc. Ca să ajuţi
Astfel, ea indică faptul că cea mai importantă este relaţia medic-pacient şi că de acolo ar trebui să înceapă pregătirea personalului medical pentru lucrul cu pacienţii cu boli grave.
„În timpul studiilor de medicină generală se fac atât cursuri de etică medicală, cât şi de psihologie, dar sunt destui cei care văd medicina doar ca pe o ştiinţă şi se limitează la abordarea strict mecanicistă a bolii. În facultate şi rezidenţiat învăţăm totul despre boli, investigaţii, tratamente, dar nu şi despre ce înseamnă boala pentru bolnav”, ne-a detalitat Laura Radu, subliinind că pledează atât pentru educarea medicilor prin cursuri despre relaţia medic-pacient, cât şi pentru educarea pacienţilor asupra relaţiei pacient-medic.
Vindecarea din interior
În Canada, însă, există o altă metodă prin care pacientul învaţă să facă faţă crizei, "vindecarea din interior". Acesta este progamul "Healing Journey", prin care pacienţii sunt încurajaţi să se ajute singuri, folosind puterea latentă a minţii şi spiritului lor. În ultimii 27 de ani, mii de pacienţi diagnosticaţi cu cancer şi membri ai familiilor lor au urmat acest program la un centru important de tratare a cancerului din Toronto, Canada.
„Am început acest program după ce m-am convins de importanţa minţii într-o boală fizică, fiind conştient că pacienţii nu primeau niciun fel de susţinere în a-şi folosi resursele mentale şi spirituale. Bolnavii învaţă concepte, precum ideea că mare parte din disconfort este cauzat de reacţia la diagnostic decât boala în sine”, ne-a mărturisit doctorul Alastair Cunningham, cel care a pus bazele acestui program în 1982.
Programul are cinci etape şi este organizat în trepte, astfel încât pacientul se poate opri atunci când doreşte.
Primul modul, numit „Cum să facem faţă stresului provocat de cancer”, este unul introductiv, cuprinzând patru şedinţe de grup a câte o oră şi jumătate. În această etapă sunt explicate teroria auto-vindecării şi două metode de relaxare profundă. „Am introdus şi tehnici de "thought management" (management al gândirii) şi "goal setting" (stabilirea unor ţinte)”, a subliniat doctorul Cunningham.
Al doilea modul, intitulat „Calităţi pentru tămăduire” are opt şedinţe în care pacienţii sunt încurajaţi să ţină un jurnal şi să mediteze. În cadrul nivelului următor, „Paşi spre tămăduirea spirituală”, pacienţii examinează împreună cu psihologii tendinţa universală de a judeca, sentimentul de vinovăţie, şi proiecţia vinovăţiei asupra altora.
În cel de-al patrulea modul sunt consolidate cunoştinţele acumulate până atunci, iar în ultimul nivel sunt studiate texte spirituale, pentru ca pacienţii să realizeze că procesul de vindecare implică autocunoaşterea.
„În urma studiilor noastre am dovedit că programul îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi poate chiar prelungi speranţa de viaţă a pacienţilor. Pentru cei ca noi, cu experienţă în domeniu, era evident, însă comunitatea medicală în general nu a acceptat pe deplin acest lucru”, precizează doctorul Alastair Cunningham, coordonatorul programului care este folosit şi în alte centre din Anglia, Noua Zeelandă, Olanda şi SUA.
Dovada vie este Steluţa Ardelean, una dintre pacientele care a urmat programul în totalitatea şi complexitatea lui şi care a ajuns în al nouălea an de viaţă după ce medicul oncolog îi mai dăduse doar 18 luni de viaţă.
CITIŢI ŞI:
A descoperit viaţa după diagnoscticul de cancer Cancerul nu înseamnă condamnare la moarte
Mâine puteţi citi pe www.evz.ro un interviu cu artista Anca Parghel care ne povesteşte despre cum a trecut ea peste diagnoscticul de cancer.