Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a copilărit în Bucureşti, într-o casă de pe strada Zambaccian, la numărul 1. Bunica sa, Ghizela Vass, era activistă în Partidul Comunist Român. Astăzi, el este al treilea om în stat, membru PNL şi finul premierului Tăriceanu, despre care spune că l-a propulsat în carieră, dar, uneori, l-a şi încurcat.
Bunica era o persoană destul de închisă, nu vorbea foarte mult, aşa că eu n-am văzut şi n-am ştiut multe despre ei. Era un sistem mai secretoman. Se pornea de la premisa că nu este bine nici măcar în familie să se ştie astfel de lucruri. Când pleca prin ţări europene, unde coordona partide comuniste, mama ştia că ea e la Bârlad. Dacă e să traduc în limbajul de astăzi, îi spunea maică-mii că pleacă în circumscripţ ie“, povesteşte preşedintele Camerei Deputaţilor. „Mi-a zis de câteva ori să nu mă bag în politică, să nu păţesc ca ea. S-a trezit la 90 de ani că tot ce-a crezut o viaţă s-a întors pe dos. Sper să nu mi se întâmple la fel“, mai spune acesta.
„Eliberarea“ liceului
Bogdan Olteanu nu a fost membru în PCR, dar a „apucat“ să fie UTC-ist. Îşi aminteşte că, în această calitate, a făcut steguleţe atunci când Gorbaciov a venit în România. El spune că, locuind pe lângă televiziune, a asistat şi a participat la evenimentele din decembrie 1989 şi, împreună cu câţiva colegi, a vrut să „elibereze“ liceul unde învăţa. „Am plecat cu un steag şi câţiva colegi să spargem tablourile din liceu şi să vedem cum îl apărăm de terorişti. Aveam 18 ani. N-au venit teroriştii, dar în momentul acela aveam toţi morbul Revoluţiei în noi“, îşi mai aminteşte Olteanu.
Preşedintele Camerei Deputaţ ilor a decis ulterior să intre în politică, determinat de manifestaţ iile şi contramanifestaţiile de la începutul lui 1990. A ales Partidul Naţional Liberal pentru că i s-a părut „mai tânăr şi mai dinamic decât PNŢ-ul la vremea respectivă“.
Sprijin pentru homosexuali
Cel care l-a ajutat pe Bogdan Olteanu la începuturile carierei sale politice a fost Cristian David, actualul ministru al internelor şi reformei administrative: „Era şeful studenţilor liberali la vremea respectivă. El a fost cel care pe câţiva dintre noi ne-a tras în sus“.
Tot în 1990, liberalul a ieşit în stradă pentru a susţine eliminarea articolului 200, prin care homosexualii erau închişi. „Sunt o persoană profund heterosexuală, dar mi se părea o nebunie să nu-i laşi ca, în intimitatea vieţii lor private, să se manifeste aşa cum cred“, susţine Olteanu.
Emoţii mari pentru Cameră
Despre momentul din 2006, când a devenit preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu îşi aminteşte că era foarte emoţionat. „Stăteam în banca a doua, în rândul parlamentarilor liberali, şi aşteptam să se desfăşoare diverse etape procedurale. A trebuit să ţin un discurs. Era pregătit, îl învăţasem, îl repetasem, dar cred că niciodată n-am fost atât de emoţionat.
Vicepreşedintele Camerei m-a poftit să iau loc pe scaunul de preşedinte, pentru că fusesem ales. Am stat trei secunde, după care l-am rugat să conducă el şedinţa, pentru că nu puteam“, mai adaugă el.
În politică, spune Bogdan Olteanu, trebuie să crezi în ceva, să ştii pentru ce ai venit. În caz contrar, „rişti să ajungi în rolul acelui personaj combinator, care s-a chemat odată Valeriu Stoica, altădată Viorel Hrebenciuc.
Nu sunt oameni care au crezut în ceva sau care şi-au legat numele de o politică, reformă, schimbare. Eu sper să mi-l leg“, conchide el.
Faţa nevăzută
La karate, nu reuşea să lovească
> „Am făcut karate când eram elev şi student. Eram dintre cei care nu reuşeau să dea. Nu reuşesc să-mi asum ideea de violenţă, dar, pe de altă parte, ca orice spectator perfect, mă uit cu mare plăcere când îi văd pe ceilalţi bătându-se“, îşi aminteşte Bogdan Olteanu.
> „Sunt suporter stelist de când aveam vreo 3 ani. Mai curând din milă, pentru că la vremea respectivă Steaua era pe locul 18. Pentru că tata şi bunicul meu sunt dinamovişti şi probabil şi din spirit de contradicţie, am hotărât că eu ţin cu Steaua“.
> „Citesc puţin, pentru că nu am timp. Acum citesc o carte de Julia Kristeva, «Moarte la bizanţ»“.
> Dimineaţa începe pentru Bogdan Olteanu cu un drum la grădiniţă. „Asta ţine de serviciile mele părinteşti, să-mi duc fata la grădiniţă. Plus că mai apuc să stau de vorbă cu ea un sfert de oră, în maşină. De obicei, când ajung seara acasă, copiii dorm“.
> Vacanţele le petrece „aproape“: la Predeal sau la mare, cu copiii. „În ultimii ani am mers la locaşurile privilegiate ale RAPPS-ului. Cu Cristina mai fug din când în când şi încercăm să facem turism cultural. Cele mai frumoase momente ale noastre au fost la Paris, prima noastră vacanţă împreună“, adaugă acesta.
VEZI GALERIE FOTO!!!
AJUTOR
Ministru pe mâna naşului premier
ASCENSIUNE. Bodgan Olteanu, al treilea om în stat, a avut o ascensiune bruscă în Partidul Naţional Liberal. El a devenit cunoscut în 2004, iar doi ani mai târziu - cel mai tânăr preşedinte al Camerei Deputaţilor. Spune că şi-ar dori să rămână în politică drept un om care stă pentru idei.
EVZ: Rămâneţi parlamentar? Bogdan Olteanu: Asta decideţi dv., nu eu. Eu voi candida la parlament. E prima oară. Data trecută am fost ales pe o listă, am avut o poziţie onorabilă acolo, n-am avut foarte mari emoţii.
Aţi reuşit să îmbunătăţiţi imaginea parlamentului? Nu cred şi nici n-am urmărit acest lucru. Trebuie să îmbună tăţeşti fondul parlamentului. Atunci când o să facem mai puţine prostii, o să avem o imagine mai bună.
Credeţi că România a avut parte de conflicte din cauza neînţelegerilor dintre preşedinţie şi guvern? Dacă nu ar fi existat acest război politic permanent, nu numai între Tăriceanu şi Băsescu, ci şi în relaţia preşedintelui cu parlamentul, sau războaiele cu justiţia ori Curtea Constituţională, cu siguranţă lucrurile ar fi mers mai bine. E o lecţie pentru români, în toate ţările europene se guvernează în coaliţii. Noi mai avem de învăţat cum e cu respectatul înţelegerilor.
Aţi mai intra la guvernare cu PDL? Bineînţeles. În acest moment, cel puţin după programele politice din 2004, suntem de departe cei mai apropiaţi de ei. Avem programele cele mai asemănătoare. Eu nu ştiu cu ce se vor prezenta ei la alegerile din 2008. Dacă programul politic va fi făcut de Videanu, cu siguranţă va fi unul liberal, dacă îl va face Stolojan, cu siguranţă va fi unul mai degrabă conservator spre stânga. Stolojan are alte viziuni.
Veţi colabora cu UDMR? Sper. Este fără îndoială partidul cu care am fost în aceşti patru ani compatibili. Au o viziune de dreapta, o viziune liberală asupra societăţii, o viziune deschisă asupra viitorului României şi sunt oameni extrem de onorabili.
Ce veţi face în cazul în care vor pune problema autonomiei? Nu o vor face. De 17 ani se poartă discuţia asta. Nu au pus niciodată problema autonomiei atunci când a fost vorba de guvernare.
Care sunt şansele PNL la alegerile din 2009? Nu vreau să vorbim despre preşedinţie. Cel mai puternic atu al PDL este Traian Băsescu. Nu cred că PDL trebuie ajutat acum să vorbească despre preşedinţie şi să-şi pună pe masă cel mai puternic atu. Lasă-l să vorbească de Videanu.
Ce nu a reuşit să facă Videanu la Primăria Capitalei? Videanu n-a reuşit să facă. Eu nu-i contest planul şi viziunea. E un bun manager, un om de acţiune. Când şi-a condus afacerea, a făcut-o foarte bine. Nu poţi să conduci o primărie care are o mie şi ceva de oameni fără să schimbi niciun om de acolo. Nu poţi să conduci o primărie care are 100 de directori impuşi. Dragostea lui Traian Băsescu pentru primărie trebuie să se epuizeze. Au rămas oamenii, politicile şi viziunile lui.
Credeţi că va câştiga Ludovic Orban Primăria Capitalei? Sper, depinde de el. Eu, fiind şeful campaniei electorale a PNL, ar trebui să mi-o asum obiectiv. Am spus că o să obţin cel mai bun rezultat din istoria PNL de după ’90. Cel mai bun a fost 16%, la alegerile locale din 2004.
Care credeţi că a fost cel mai slab ministru din 2004 încoace? Gheorghe Dobre (ministrul al transporturilor, construc- ţiilor şi turismului în perioada 2004-2005 - n.r.). A blocat toate proiectele de infrastructură, dar erau nişte autostrăzi care începuseră să se construiască. Dobre a fost pus de Traian Băsescu, nici măcar nu era membru PD. Era directorul primăriei.
V-a ajutat în carieră faptul că Tăriceanu este naşul dumneavoastră de cununie? M-a ajutat uneori şi m-a încurcat alteori. M-a încurcat de-a lungul anilor, când Tă- riceanu era în diverse forme de opoziţie din interiorul partidului şi, bineînţeles, că m-a încurcat că eram şi eu în dizgraţ ie pe la diverşi conducători ai partidului. Sigur că, după aceea, în guvernarea lui, relaţia noastră apropiată l-a făcut să mă numească în echipa lui de miniştri. Acesta a fost momentul în care legătura noastră mi-a folosit.
Cum ar fi arătat cariera dumneavoastră dacă Tăriceanu nu v-ar fi numit în echipa lui? De unde să ştiu? Habar n-am. Eu am ajuns deputat pentru că m-au promovat colegii mei din partid, apoi - candidat al Alianţei D.A. - votat de bucureş teni. N-aş putea spune că îi datorez cuiva faptul că am ajuns deputat. Ministru însă te ia cineva în echipa lui, prin decizia personală a primului-ministru. Preşedinte al Camerei am ajuns ales de colegi şi fără să fiu sfătuit de Tăriceanu.