Ministru din Guvernul Dăncilă a încălcat legea! Imaginea vorbește de la sine. Ce sancțiuni riscă politicianul

Ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, a încălcat legea pentru a doua oară într-o perioadă foarte scurtă de timp. Imaginile vorbesc de la sine.

Bogdan Matei a încălcat legea fumând într-un restaurant din comuna Borcea, județul Călărași, în timp ce un manelist făcea dedicații. Nu este prima oară când ministrul Sportului încalcă legea. Acum patru zile, acesta și-a aprins țigara în timpul ședinței CEX a PSD-ului.

Ministrul Tineretului şi Sportului a încălcat din nou Legea Fumatului. Incidentul a avut loc pe data de 7 iunie, la petrecerea organizată de ziua primarului liberal al comunei Borcea, Aniel Nedelcu, edil căsătorit cu senatoarea PSD Roxana Pațurcă. Lângă Bogdan Matei se afla Florin Jianu, fost ministru pentru Mediul de Afaceri în guvernul Grindeanu, informează România TV.

În urmă cu doar o săptămână, ministrul Bogdan Matei a recidivat, de această dată aprinzându-și țigara chiar în ședința CEX a Partidului Social Democrat. 

„Din reflex mi-am aprins-o. Mi-am dat seama de gest şi am stins-o. Sunt un fumător înrăit. E un viciu pe care mi-l asum.”, s-a justificat ministrul. Conform legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, persoanele fizice care fumează în spațiile în care fumatul este interzis riscă o amendă contravențională de la 100 până la 500 de lei.

Bogdan Matei, fost fotbalist la Universitatea Sibiu din liga a treia, a mai comis o gafă în urmă cu doi ani, pe când era proaspăt parlamentar. El a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă despre pachetul de legi ale lui Hammurabi, răspunsul acestuia stârnind amuzamentul celor prezenți: „Aşa cum am spus, suntem la început. Daţi-ne răgaz să ne acomodăm, daţi-ne răgaz să studiem.”, a comentat Matei.