Preşedintele Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a declarat că au fost depuse patru proiecte de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, iar acestea vor fi contopite într-unul singur.
"De mâine, până la finalizarea raportului, Comisia juridică se va întruni pentru proiectul privind insolvenţa persoanelor fizice. Noi deja avem la comisie patru proiecte de lege care vizează acest subiect. Avem deja din sesiunea trecută un grup în comisie care a lucrat destul de mult pe acest subiect, cred că un termen rezonabil pentru finalizarea raportului va fi marţea viitoare. Este un proiect de lege complex şi aşteptat şi de aceea va trebui să avem foarte multă grijă când redactăm raportul, să invităm, evident, Banca Naţională, CSM, toate instituţiile care sunt cumva implicate sau vor fi implicate în aplicare acestui proiect de lege. Este un lucru sănătos că s-a ajuns la un consens politic pe o temă de un asemenea impact, să profităm de el şi să dăm un raport bun", a spus Bogdan Ciucă la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că cele patru proiecte de lege vor fi contopite într-unul singur.
"Vom decide miercuri pe ce proiect vor lucra, probabil va fi cel depus de deputatul Ana Birchall pentru că este cel mai complex şi are un parcurs favorabil, fiind votat de Senat", a precizat Ciucă.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca începând de miercuri Comisia juridică să lucreze până la finalizarea raportului pe proiectul legii privind insolvenţa persoanelor fizice. După ce raportul va fi finalizat, va fi convocată o sesiune extraordinară a Camerei Deputaţilor pentru votarea acestui proiect de lege.