Update. Epava avionului Boeing 737-500 a fost găsită la nord de Jakarta

Update. Epava avionului Boeing 737-500 a fost găsită la nord de Jakarta

Un avion Boeing 737 a dispărut de pe radar după ce a decolat de pe aeroportul din capitala Jakarta. News alert în Indonezia.

Boeing 737-524

Boeing 737-524, modelul care s-a prăbuşit la nord de Jakarta.

Update: Un oficial local a declarat pentru Kompas TV că un pescar a găsit ceea ce pare a fi epava avionului. Descoperirea a fost făcută în apele situate la nord de Jakarta.

În prezent, căutările continuă, iar posturi de televiziune au difuzat imagini cu presupusele resturi ale epavei.

„Am găsit nişte cabluri, o pereche de blugi şi bucăţi de metal în apă”, a declarat un oficial indonezian. Acesta lucrează în domeniul securităţii şi a fost citat de CNNIndonezia.com.

Ne puteți urmări și pe Google News

Altfel, reprezentanţii Sriwijaya Air au anunţat că încearcă să adune mai multe detalii despre zbor.

Update: Oficalii indonezieni au declarat că avionul a decolat din Jakarta și se îndrepta spre orașul Pontianak.

Ministerul Transporturilor a declarat că turnul de control a pierdut contactul când avionul zbura peste Marea Java.

Ultimul contact cu piloţii cursei Sriwijaya 182 a avut loc la ora 14:40. ora locala. Boeingul 737-524 trebuia să aterizeze în oraşul Pontianak, de pe insula Borneo.

La câteva minute după decolare, avionul a pierdut peste 10.000 de metri altitudine în mai puțin de 60 de secunde, potrivit Flightradar24.

Sectorul aviatic din Indonezia are probleme

Aparatul de zbor Boeing 737-524 avea o vechime de 26 de ani. Sectorul aviatic din Indonezia a fost mult timp afectat de probleme.

Această țară în curs de dezvoltare a avut mari problemele legate de securitatea curselor aeriene. În 2018, Lion Air Flight 610 s-a prăbuşit în Marea Java cu 189 de persoane la bord.

Atunci, sistemul antistall al avionului 737, proiectat de Boeing, a funcționat defectuos. Despre zborul de azi, Sriwijaya Air a declarat: „Conducerea comunică și investighează în continuare această chestiune și va emite imediat o declarație oficială după obținerea informațiilor.”

Autorităţile au demarat ancheta

Comisia de siguranță a aviației din Indonezia a declarat că este în alertă. În acelaşi context, ministrul Transporturilor se va deplasa spre aeroportul internațional din Jakarta.

Printre primele reacţii a fost şi cea lui Ony Suryo Wibowo, investigator pentru Comitetul Național Indonezian pentru Siguranță în Transporturi.

„Ori de câte ori auzim acest tip de știri, ne pregătim. Colectăm toate informațiile pe care le putem obține”, a spus acesta.

ştirea iniţială: Conform Digi 24, avionul Boeing 737 a dispărut de pe radar la câteva minute după ce decolase. Aparatul de zbor a înregistrat o cădere de 3.000 de m în mai puţin de un minut.

Turnul de control nu a putut restabili legătura cu echipajul. Avionul zburase pentru prima dată în 1994.

Jakarta este capitala Indoneziei şi este situată în nord-vestul insulei Java, la gura de vărsare a fluviului Liwung în Golful Jakarta.

Jakarta are o populație de 8.899.567 de locuitori. Portul maritim Tanjungpriok este situat la circa 10 km de oraş

Ştire în curs de actualizare. Reveniţi cu refresh pentru a urmări cele mai noi informaţii despre acest subiect.

sursa: nytimes.com