Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat vineri că decizia mutării Agenţiei Europene a Medicamentului va fi "probabil una politică".
"Sondajul intern nu este criteriu de alegere a ţării în care va fi relocată EMA. Ne dorim ca România să găzduiască EMA. Noi suntem în grafic cu toate activităţile pe care le-am dorit, după cum ştiţi, zilele trecute am fost la Bruxelles şi am prezentat candidatura EMA. Pe de altă parte, am avut două întâlniri cu comisarul european pentru sănătate, cu care am discutat şi despre candidatura EMA, chiar dacă dânsul nu are niciun drept şi nu a făcut nicio afirmaţie cu privire la o anumită ţară. Dânşii fac o evaluare absolut tehnică a celor 19 candidaturi. Criteriul dorinţei celor din EMA nu este un criteriu care se evaluează, iar decizia probabil va fi una politică, ce se va lua ulterior", a precizat Bodog, potrivit Agerpres.
Agenţia Europeană a Medicamentului a informat Comisia Europeană că oraşul preferat de angajaţii săi pentru noul sediu este Amsterdam, în urma planificatei mutări din Londra după Brexit. Un studiu realizat în rândul a 92% dintre salariaţii EMA a arătat că mai puţin de jumătate din personal ar fi dispus să se mute în nouă din oraşele candidate. În opt dintre aceste oraşe - pe care EMA nu le-a nominalizat - ar vrea să se mute sub 30% din angajaţii agenţiei. Nouă din zece angajaţi EMA ar prefera să demisioneze decât să se mute în oraşe ca Varşovia, Bucureşti sau Sofia.