Boc: "Spiritul 322" nu a murit

În pelerinajul său prin România pentru a prezenta eurocandidaţii, preşedintele PDL, Emil Boc, s-a oprit astăzi la Craiova, unde a declarat că "spiritul 322", aluzie la parlamentarii care au propus suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, nu a murit, deşi "poporul" le-a întors spatele.

"«Spiritul 322» încă nu a murit în această ţară. Amintiţi-vă cât rău au făcut cei 322 României. Au pervertit funcţionarea democraţiei în condiţiile în care poporul a spus cu 75 la sută «NU» propunerii celor 322, le-a întors spatele. Acea guvernare a mers mai departe", a declarat premierul Emil Boc, citat de Mediafax.

În opinia sa, Cabinetul Tăriceanu a dus ţara pe marginea prăpastiei.

"O guvernare minoritară, netransparentă, care ne-a dus pe marginea prăpastiei, ne-a cheltuit banii, ne-a cheltuit banii din privatizare, ne-a lăsat cu un deficit de 5,4 la sută, nu au pus bani de-o parte pentru vremuri rele. Asta a însemnat să înfrângi voinţa poporului, să înfrângi ceea ce oamenii au decis”, a mai spus acesta.

"Foştii guvernanţi au cheltuit banii ca la cazinou"

Premierul Emil Boc nu a ratat ocazia de a ne aminti de "moşternirea grea a guvernării trecute". "Am luat ţara într-un moment foarte dificil, după o guvernare iresponsabilă a foştilor guvernanţi, care au cheltuit banii ca la cazinou, ne-au lăsat datori, a venit şi criza economică şi trebuie să facem faţă acestor greutăţi. Să echilibrăm finanţele României, să tăiem acolo unde este risipă, să aducem bani pentru a păstra locurile de muncă, să păstrăm cota unică", a declarat Emil Boc.

Şeful Executivului susţine că trebuie spus "adio" pensiilor şi salariilor sponsorizate din bani publici.

"Trebuie să spunem adio privilegiilor şi din sistemul de salarizare, şi din sistemul de pensie. Fiecare vom primi un salariu pe măsura muncii pe care o prestează, şi fiecare va primi o pensie pe măsura contribuţiei pe care o are la bugetul de asigurări sociale. Adio pensie de lux sponsorizată din bani publici. Adio acelor practici, astăzi pentru unii bugetul de stat este un sac fără fund. Trebuie să punem capăt acestor practici", a afirmat Boc, citat de Mediafax.