Boc: N-aș vrea să fiu în locul lui Grindeanu.

Fostul premier Emil Boc a comentat, miercuri, după ce a ieșit de la audierile comisiei care anchetează prezidențialele din 2009, că nu ar vrea să fie în locul lui Sorin Grindeanu. El a adăufat că are o senzaţie de „deja vu”, fiindcă și în perioada guvernării PDL au fost momente de criză, însă ele au fost discutate „mai mult în familie”.

"Nu aş vrea să fiu în locul domnului Grindeanu, care are o situaţie grea de gestionat, dar sunt convins că PSD are resursele politice să găsească o soluţie în primul rând pentu stabilitatea României. Care va fi, vom vedea. Privesc mai detaşat şi cu un fel de deja vu. În toate guvernele apar momente de criză. Credeţi că nu am trecut şi noi prin momente de criză? Noi le-am dezbătut mai mult în familie decât în faţa presei şi în dezbateri publice", a afirmat Boc, la Palatul Parlamentului, citat de News.ro.

Fostul lider PDL a afirmat că şi lui i s-a cerut demisia ca premier şi a trebuit să treacă prin "10-11 moţiuni de cenzură".

Emil Boc a fost audiat miercuri de comisia parlamentară care anchetează rezultatele alegerilor din 2009. El a spus membrilor Comisiei că scrutinul nu a fost fraudat și nici nu aveam cum să se întâmple acest lucru. Fostul premier a adăugat că întâlnirea care a avut loc în casa lui Gabriel Oprea din seara votului nu avea „fizic” cum să influențeze rezultate alegerilor. Boc a precizat că a aflat despre existența acestei întâlniri în urma dezvăluirilor făcute de Dan Andronic, un demers jurnalistic care a dus și la înființarea comisiei de anchetă.