Boc îşi asumă istoria şi geografia în maghiară. Calendarul asumării, decis luni

Premierul Emil Boc apelează la "procedura tăioasă" a asumării răspunderii pe legea educaţiei şi "îşi pune în joc guvernul". Calendarul asumării va fi stabilit luni în conducerea Parlamentului.

Argumentul: dezbaterea prelungită, de aproape jumătate de an, a actului normativ în Comisia de învăţământ a Senatului. Totodată, Emil Boc a arătat că, spre deosebire de anul trecut, actuala lege a educaţiei a avut parte de suficientă dezbatere şi nu va mai fi cazul ca judecătorii Curţii Constituţionale să o amendeze, aşa cum s-a întâmplat în 2009.

Opoziţia atacă: moţiune de cenzură după asumare

Tactica lui Boc de a-şi întări prin această mişcare majoritatea parlamentară are însă şi un revers al medaliei: PSD şi PNL primesc o şansă în plus pentru a dărâma guvernul, parlamentarii opoziţiei anunţând deja că vor depune moţiune de cenzură în urma asumării legii educaţiei. Mai ales că premierul va veni în parlament cu legea votată de deputaţi, asumându-şi inclusiv articolele controversate, precum cel referitor la predarea istoriei şi geografiei în limbile materne.

Nemulţumită de decizia executivului, Ecaterina Andronescu (PSD), vicepreşedinte al Comisiei de învăţământ din Senat, susţine că toată munca din ultimele luni este, practic, anulată. "Am lucrat de am căpiat la legea asta. Eu, personal, nu mai înţeleg nimic. Am senzaţia unei bătăi de joc care nu a existat niciodată. Noi aici am mai lucrat luni de zile", a spus Ecaterina Andronescu, arătând că PSD şi PNL vor depune, "categoric, o moţiune de cenzură după asumare".

"Acesta e răspunsul PDL la şantajul UDMR", a comentat şi Toni Greblă, senator PSD, reiterând ideea că legea educaţiei va fi asumată la insistenţele partenerilor de guvernare ai PDL în schimbul loialităţii la eventualele moţiuni de cenzură. UPDATE: Calendarul detaliat al asumării se va decide luni, în parlament. "Am convenit cu Roberta Anastase să facem luni o şedinţă a Birourilor Permanente reunite pentru asumarea răspunderii", a anunţat, astăzi, în plen, preşedintele Senatului, Mircea Geoană. Tot luni, opoziţia anticipează că va finaliza textul moţiunii de cenzură.