Boc dă startul alegerilor

Premierul este unul dintre primarii care şi-au depus demisia.

Premierul Emil Boc şi-a depus ieri demisia din funcţia de primar al municipiului Cluj- Napoca. În documentul înregistrat la primărie, Boc a scris că renunţă la funcţia de primar, deoarece aceasta este incompatibilă cu cea de prim-ministru al Guvernului României.

Consiliul Local Cluj-Napoca s-a întrunit ieri pentru a lua în discuţie demisia primarului Emil Boc şi pentru a solicita prefectului de Cluj, Călin Platon, emiterea ordinului de încetare a mandatului de primar. Prefectul judeţului Cluj, Călin Platon, a declarat că va emite ordinul în cel mai scurt timp şi că îl va trimite la Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru a propune guvernului data organizării alegerilor anticipate. Alegeri anticipate în trei luni

Abia după acest pas, consiliul local va lua în discuţie alegerea unui primar interimar, cel mai probabil în persoana actualului viceprimar PDL, Sorin Apostu. Fost liberal, acesta a declarat că, dacă va fi desemnat candidat pentru funcţia de primar al Clujului din partea PDL, va continua toate proiectele demarate de Emil Boc, pe lângă alte iniţiative care vizează proiecte de mare anvergură. „Ceea ce vreau să fac pentru clujeni se va lega de ajutorul lui Emil Boc. Vreau ca în acest an să terminăm centura Cluj Est, Apahida Vâlcele şi segmentul de autostradă Câmpia Turzii-Gilău, pentru a scoate tot traficul greu din Cluj-Napoca. Vreau să construiesc 300 de apartamente ieftine pentru tineret şi să continui programul de asfaltări“, a spus Apostu. Ce a rămas în urmă

În biroul de la primărie, Boc a lăsat un exemplar din Constituţie, o fotografie în format mare cu preşedintele Traian Băsescu şi un acvariu cu două broaşte ţestoase. Pe acestea le-a primit de la fiicele lui şi urmează să le mute în biroul de la guvern.

Cu excepţia acestor lucruri, Emil Boc a lăsat moştenire viitorului primar o serie de promisiuni electorale neonorate. La alegerile locale din vara anului trecut, Emil Boc a fost votat cu peste 70 la sută din sufragii. În timpul campaniei, actualul premier şi-a propus să continue programul de modernizare a străzilor, să construiască alte parkinguri în zonele aglomerate şi să găsească soluţii pentru modernizarea traficului din Cluj-Napoca.

MIGRARE   Cinci primari-parlamentari îşi mută cuibul

Unii dintre cei mai longevivi primari din ţară au decis să părăsească fotoliul de edil-şef în favoarea celui din parlament. „Nu-mi doream neapărat să câştig alegerile astea. Apoi, colegii din partid mi-au spus că ar fi bine să merg înainte“, explică Iosif Veniamin Blaga (PDL), primar al municipiului Orăştie, judeţul Hunedoara, între 1990-1992 şi 1996-2008. La fel a procedat şi Laurenţiu Nistor (PSD), după ce a condus comuna Şoimuş, încă din 1990.   PSD-istul Dorel Covaci, la 59 de ani, cel mai longeviv primar din Timiş, reales la primăria oraşului Făget consecutiv din 1990 încoace, şi-a depus demisia pentru fotoliul de deputat. În Olt, Nicolae Stan, cunoscut drept „Bulă“, va renunţa la funcţia de primar al comunei Coloneşti pentru cea de deputat. La 58 de ani, „Bulă“ ocupă funcţia din decembrie 1989, pe listele PSD, şi s-a mutat la PDL înainte de alegerile parlamentare.

Şi în oraşul arădean Pecica vor avea loc alegeri pentru funcţia de primar, după ce Iustin Marin Cionca (PDL), ales deputat, şi-a dat demisia de la 1 ianuarie. Şi o serie de consilieri locali sunt în această situaţie. Aleşii constănţeni vor desemna la prima şedinţă a CLM un nou viceprimar, după ce Nicolae Nemirschi (PSD) a fost numit ministru al mediului. Cele mai mari şanse le are Valentin Pîrvulescu (PSD), aflat la al doilea mandat de consilier. (Mara Popescu)