Primul volum din memoriile lui Bob Dylan, "Cronica vietii mele", despre inceputurile carierei sale, a fost lansat ieri de Florian Pittis si Marius Batu la Bookfest.
Bob Dylan a implinit in mai 66 de ani si nu da deloc semne ca ar vrea sa se opreasca. Albumul sau „Modern Times”, lansat in august 2006, a intrat in topurile din SUA direct pe locul intai.
Astfel, Dylan devenea cel mai in varsta artist cu un album nou intrat direct in varful clasamentelor americane de muzica. Asta dupa ce, in 2005, Martin Scorsese facuse un film documentar despre cariera lui, „No Direction Home”, pentru postul american de televiziune PBS.
In topul „Nemuritorii: cei mai mari 100 de artisti ai tuturor timpurilor”, publicat de renumita revista „Rolling Stone” in 2004, Dylan ocupa locul al doilea, dupa The Beatles.
Cel mai influent folkist si-a pus memoriile pe hartie, in acelasi an, in primul volum din „Cronica vietii mele”. Tradus in Romania acum la Editura All, volumul scoate la iveala un Dylan tanar, dar atat de convins de ceea ce face, incat reusita nu este decat o chestiune de timp.
A cantat prin baruri
La 20 de ani, Dylan ajungea la New York, unde a cantat in cateva baruri. In acest timp, locuia cateodata doua zile, alteori doua saptamani, pe la diversi oameni in Greewich Village, cartierul boemei newyorkeze, asa cum povesteste in primul sau volum de memorii. Stia ca nu poate canta mereu fie in tot felul de localuri, pentru distractia publicului neinteresat, fie acasa, pentru sine.
„De fapt, voiam sa ma produc in fata oricui. Nu mai suportam sa stau intr-o camera goala si sa cant numai pentru cei patru pereti. As fi vrut sa cant tot timpul pentru o multime de oameni”, isi aminteste acum artistul.
Dylan a crezut mereu in destin si in faptul ca acesta il favorizase. Iata ce scrie la sfarsitul primului capitol din cartea sa: „Veneam de departe si de foarte de jos. Insa, acum, soarta incepea sa lucreze pentru mine. Simteam ca eu si nimeni altul eram cel ales”.
Scrisa cu mult farmec, cartea sa de memorii nu arata doar o cariera la inceputurile ei, ci si viata, filtrata prin ochii artistului, in toate culorile ei.
Intalniri de bun augur
Inainte de New York, artistul fusese student la Colegiul de arta din cadrul Universitatii Minnesota. Aici a cantat pentru prima oara intr-o cafenea, apoi a facut mici turnee in Denver, din statul Colorado si in Madison, din statul Wisconsin.
A renuntat la facultate dupa primul an si s-a mutat la Chicago, de unde a pornit spre New York. Nu stia prea multe despre metropola si nici nu-l prea interesa. Ii ascultase insa pe cei mai buni folkisti, de la idolul sau, Woody Guthrie, la Dave van Ronk.
Pe acesta din urma, care avea pe atunci 25 de ani, l-a cunoscut intr-unul dintre localurile renumite unde trageau toti folkistii, Folklore Center. L-a intrebat ce ar putea face sa lucreze la Gaslight, club exclusivist unde cantau doar sase artisti, mereu aceiasi. Van Ronk l-a intrebat taios daca vrea cumva sa fie om de serviciu.
Raspunsul a venit clar: nu asa ceva avea Dylan in minte. Ci voia sa-i cante ceva. Cu un singur cantec, acolo, pe loc, l-a convins si asa a inceput prietenia dintre ei. Dylan a locuit destula vreme la Van Ronk in primele lui luni la New York, iar acesta nu doar ca l-a gazduit, ci l-a si impins spre lectura, recomandandu-i autori precum Bertolt Brecht si poetii simbolisti francezi.
Politicienii i-au stiut versurile
Pentru prima oara, Dylan a dat lovitura cand a deschis concertul lui John Lee Hooker, celebrul bluesman, in aprilie 1961, la New York. A cantat atunci ceva in stilul idolului sau, dar cu texte proprii. Mai tarziu, versurile sale au ajuns sa influenteze politicieni precum Jimmy Carter si Vaclav Havel, care le stiau pe de rost.
Intotdeauna atent la cantece si la mesajul lor de protest social si politic, Dylan n-a luat in serios niciun fel de moda sau curent impus de vedetele cu sclipici ale zilei. O cronica din „The New York Times” l-a pus pe jar pe John Hammond, producatorul de la Columbia Records cunoscut ca mare descoperitor de talente. Tot acesta avea sa-i aduca primul contract cu aceeasi casa de discuri si lui Leonard Cohen.
Intr-un interviu pentru „Saturday Evening Post”, Dylan declara: „Vad lucruri pe care ceilalti oameni nu le vad. Simt lucruri pe care ceilalti oameni nu le simt. Este infiorator. Si ei rad. Simt ca si cum intreaga mea viata ar fi de prisos. Tot ce-am facut a fost sa scriu si sa cant, sa desenez mici schite pe hartie, sa ma-mprastii in situatii in care eram invizibil”.
I-a placut mereu sa arboreze masti proaspete si sa-si protejeze intimitatea. Echo Star Helstrom, prima sa prietena, isi amintea: „Voia ca nimeni sa nu stie absolut nimic despre el - asta chiar inainte de a deveni faimos”.
BIOGRAFIE
Propus pentru Nobel
> Artistul poarta oficial numele de Bob Dylan doar din 1962. Numele sau real era Robert Allen Zimmerman, iar familia lui provenea din Turcia si Rusia. In copilarie si adolescenta asculta muzica la radio mai tot timpul.
> Dupa ce a ajuns la New York in 1961 si a semnat contractul cu Columbia Records, a ajuns sa sustina si 200 de concerte pe an.
> Dylan a fost nominalizat de cateva ori la Premiul Nobel pentru literatura.