De foarte multe ori, atunci când spunem celor din jur că nu ne simțim bine, răpsunsul lor e „nu arăți bolnavă” sau „nu te mai plânge atâta”. Majoritatea nu știe, însă, la ce chinuri cumplite te supune boala supranumită și „cancerul care nu ucide”.

Endometrioza este acea afecțiune care provoacă dureri cumplite și duce, de cele mai multe ori, la infertilitate. Printre femeile care au trecut prin chinuri greu de imaginat în lupta cu endometrioza se află și Alexandra, o tânără de 28 de ani, care a hotărât să ne împărtășească povestea ei.

A rămas fără un rinichi

„Aveam 20 de ani când am început să am dureri din ce în ce mai mari la menstruație. Primul doctor care mi-a spus de endometrioză a fost un doctor renumit din Timisoara care, după un consult amănunțit, mi-a spus ca am un chist pe un ovar care s-ar putea să fie endometriozic.

În momentul în care i-am cerut mai multe detalii despre boală mi-a spus că nu este ceva pentru care trebuie să îmi fac probleme, doar că atunci când îmi voi dori să rămân însărcinată e posibil să nu reușesc din primele încercări”, a povestit Alexandra pentru Evenimentul zilei.

La vârsta respectivă, tânăra nu iși dorea copii, iar asta a făcut-o să accepte într-o oarecare măsură explicatia, ignorând însă gravitatea situației și fără să știe ce avea să urmeze. „Am decis că atunci când o să fie cazul o să cer și alte păreri”.

Șase ani mai târziu, situația a început să se agraveze, durerile au devenit aproape insuportabile, dar nimeni nu îi dădea un diagnostic concret.

„Într-o zi am făcut febră foarte mare și mă simțeam extrem de rău. După un consult la medic am primit diagnosticul: hidronefroză gradul patru la rinichiul drept și vestea că șansele să mai poată fi salvat erau aproape inexistente”, continuă să ne povestească tânăra.

Cu toate că a apelat la cei mai buni medici urologi din țară, rinichiul ei nu a mai putut fi salvat. La momentul respectiv, medicul nu a avut nicio explicație legată de motivul pentru care Alexandra a ajuns în situația de a rămâne fără un rinichi.

„După ce am iesit din spital si m-am întors acasă, cu toate că mă simțeam norocoasă că trăiesc, viața mea s-a schimbat definitiv. Dintr-odată, nu mai ai opțiunile pe care le aveai înainte: de a avea o sarcină sau de a face un sport”, spune tânăra.

„Ajunsesem dependentă de antiinflamatoare”

Chiar dacă la un moment dat părea că problemele au rămas în trecut, nu a fost așa. Durerile menstruale au devenit din ce în ce mai puternice și durata lor era mult mai lungă.

„Ajunsesem să am dureri la 14 zile. Nu se punea problema de a avea o viață normală, cu atât mai puțin o viață sexuală. Am învățat și am testat toate antiinflamatoarele de la noi de pe piață și din țările în care călătoream. Aveam pastile în fiecare geantă și în fiecare haină. Ajunsesem dependentă de ele, până la punctul în care nu mă mai ajutau. A fost o lună în care am avut dureri zilnice. Am trăit un calvar.

Durerile sunt atât de puternice încat pur și simplu te fac să te tăvălești pe jos, la propriu. Nu poți să gândești, nu poți să muncești, nu poți să faci absolut nimic și uneori nimic nu te ajută. După ce luam un calmant, trebuia să aștept două ore până își făcea efectul, iar în momentul când își făcea efectul, adormeam din cauza epuizării”, își amintește Alexandra.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE