Evenimentul Zilei > Social > Boala secolului la control. 7 modalităţi prin care poţi reduce riscul apariţiei cancerului
Boala secolului la control. 7 modalităţi prin care poţi reduce riscul apariţiei cancerului

Boala secolului la control. 7 modalităţi prin care poţi reduce riscul apariţiei cancerului

Anul trecut, 10 milioane de oameni din toată lumea au murit din cauza cancerului. Astfel, la nivel european, această boală a ajus să fie a doua cauză a mortalităţii, iar România, una dintre cele mai afectate ţări, cu aproximativ 140 decese pe zi, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Numărul cazurilor noi ar putea creşte cu 60% în următorii 20 de ani. Putem oare să schimbăm tendinţa îngrijorătoare a statisticilor prin controlul factorilor de risc?

Într-adevăr, cancerul este una dintre cele mai întâlnite boli ereditare. Pe lângă istoricul familial, asupra căruia nu avem vreun control, există însă şi factori de risc cu rol declanşator de care suntem direct răspunzători, arată revista Farmacia Ta.

Limitarea consumului de alcool

Potrivit American Cancer Society, alcoolul este legat de apariţia mai multor tipuri de cancer: al gurii, al corzilor vocale, al gâtului, de esofag, de pancreas, de ficat, de colon, de rect şi de sân. Posibilitatea ca boala să afecteze una dintre componentele sistemului digestiv creşte şi mai mult în cazul în care fumaţi în timp ce beţi. Alcoolul acţionează ca un solvent, şi nu doar că favorizează pătrunderea în organism a substanţelor nocive din ţigări, dar şi slăbeşte capacitatea celulelor de a se apăra şi repara singure în urma fumatului.

Totodată, alcoolul poate afecta nivelul estrogenului, hormon responsabil de creşterea şi dezvoltarea ţesutului mamar. Prin limitarea consumului de alcool, femeile sunt mai puţin predispuse să dezvolte cancer de sân. Pentru o viaţă sănătoasă, medicii recomandă să ne limităm la cel mult 6 pahare de vin pe săptămână.

Nefumătorii expuși sunt în mare pericol

La nivel mondial, 90% dintre cazurile de cancer pulmonar sunt cauzate de fumat, arată statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În România, la fiecare 18 secunde, un om îşi pierde viaţa din cauza acestei boli. Riscul de a dezvolta cancer este strâns legat de vârsta la care o persoană a început să fumeze, dar şi de numărul de ţigări pe care le fumează în fiecare zi. Chiar şi fumatul pasiv este periculos pentru sănătate. Persoanele nefumătoare care stau în preajma fumătorilor sunt cu 20-30% mai predispuse riscului de a dezvolta cancer pulmonar decât nefumătorii care nu au fost expuși. Cel mai bun moment să renunţi la fumat este chiar acum!

Femeile au nevoie de investigaţii medicale esenţiale

Potrivit statisticilor, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata mortalităţii din cauza cancerului de col uterin. Din păcate, decesele au loc din motive care, de multe ori, ar fi putut fi prevenite.

Cele două metode de prevenţie recomandate în cazul cancerului de col uterin sunt: vaccinarea anti-HPV, la vârsta de 11-13 ani, înainte de începerea vieţii sexuale, şi testul Babeş-Papanicolau, la 3 ani de la debutul vieții sexuale, însă nu mai târziu de vârsta de 21 de ani. În ţara noastră, din cauza incidenței foarte crescute a cancerului de col uterin, se recomandă ca testul să fie efectau anual.

De asemenea, şi sănătatea sânilor este foarte importantă. În România, 80% din cazurile de cancer la sân sunt decoperite doar atunci când au ajuns în fază avansată. Autopalparea periodică a sânilor este cea mai simplă, utilă şi ieftină metodă formă de prevenţie. Dacă observaţi vreo schimare de formă, dimensiune, culoare, structură sau dacă simţiţi dureri sau ţesuturi neobişnuite, trebuie să vă programaţi cât mai repede o vizită la medic.

Pielea are nevoie de o atenție sporită

Peste un milion de cazuri de cancer de piele sunt diagnosticate în fiecare an, potrivit Organzaţiei Mondiale a Sănătăţii. De cele mai multe ori, acestea ar fi vindecabile dacă ar fi depistate la timp. Expunerea la razele ultraviolete (UV), fie că sunt naturale (emise de lumina soarelui) sau artificiale (emise de aparatele din saloanele de bronzat) sunt principalii factori care pot declanşa această boală. Alţi factori de risc sunt: tenul deschis la culoare, tratamentul cu radiaţii, aluniţele atipice, expunerea la arsenic, istoricul familial etc.

Pentru a reduce riscul apariţiei cancerului de piele, trebuie să limitaţi expunerea excesivă la soare şi, mai ales vara, în timpul orelor de vârf (10:00-16:00) să căutaţi umbra. Nu uitaţi de crema de protecţie solară (minimum SPF 30), de pălărie, de examinarea lunară a pielii din cap până în picioare şi de vizita anuală la dermatolog.

Alimentaţie sănătoasă

Potrivit cercetărilor, cancerului de colon şi celui rectal le este asociată o alimentaţie bogată în grăsimi şi calorii, dar săracă în fibre. În ciuda rezultatelor mixte la care au ajuns specialiştii de-a lungul timpului, majoritatea medicilor consideră că un factor suplimentar în apariţia cancerului colorectal este consumul de de carne macră şi procesată.

Cea mai bună modalitate de a reduce riscul apariţiei cancerului de colon este să aveţi o alimentaţie echilibrată din care să nu vă lipsească: cerealele integrale, seminţele, fructele şi legumele.

Obezitatea, factor de risc pentru cancer

Potrivit datelor prezentate de cercetătorii de la Cancer Research UK, aproximativ 22.800 de cazuri de cancer ar putea fi prevenite, în fiecare an, dacă ne-am menţine greutatea la un nivel normal. În ţara noastră, 6 din 10 români au probleme cu kilogramele. Acest lucru se întâmplă din cauza stilului de viaţă sedentar, a mâncării nesănătoase, a orarului neregulat de servire a mesei, dar şi a faptului că nu există un echilibru între caloriile mâncate şi cele consumate.

Sportul reduce riscul de cancer

Pentru a avea un stil de viaţă sănătos, pe lângă alimentaţie, trebuie să faceţi, în fiecare săptămână, cel puţin 150 de minute de activitate fizică moderată. Dintr-un studiu publicat în JAMA Internal Medicine rezultă că viaţa activă este asociată unui risc semnificativ redus de apariţie a mai multor tipuri de cancer. Puteţi alege o plimbare pe jos, o tură cu bicicleta sau înot. De asemenea, binevenite sunt şi exerciţiile fizice pe care le puteţi face la sala de fitness sau chiar acasă.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: