După ce a fost filmat de mai multe ori dormind în plen, vicepreședinte al Senatului, le-a mulțumt jurnaliștilor care au difuzat imaginile, pentru că l-au ajutat să descopere că suferă de o boală.
„Faptul că am dormit în plen este o problemă, și m-am autosancționat. Pe de altă parte, trebuie să mulțumesc jurnaliștilor care m-au filmat și care au pus o presiune și m-am dus în cele din urmă la la doctor, și astfel am descoperit că este vorba despre o boală, apnee de somn”, a declarat Goțiu, într-un interviu pentru Libertatea.ro.
Cum se manifestă boală?
Apneea este o întrerupere temporară a respiraţiei. Persoanele care suferă de apnee în somn se opresc din respirat în mod repetat în timpul somnului, pentru intervale cuprinse între câteva secunde şi un minut sau chiar mai mult.
Apneea obstructivă este cauzată de ocluzii ale căilor aeriene superioare. Apneea apare când musculatura gâtului şi a limbii se relaxează în timpul somnului şi blochează parţial căile aeriene. Factorii de risc pot fi obezitatea, polipii şi amigdalele mărite.
Dacă într-un interval de o oră pacientul are cel puţin zece întreruperi ale respiraţiei, fiecare cu durata de minimum 10 secunde fiecare, cantitatea de oxigen care ajunge la creier este insuficientă. În această situaţie, concentraţia de bioxid de carbon din sânge creşte şi apar variaţii ale ritmului cardiac. Scăderea concentraţiei de oxigen declanşează o trezire parţială ("microtrezire"), însoţită de un sforăit puternic şi o inspiraţie bruscă. Aceste "microtreziri" rămân neobservate de către pacient, dar produc o superficializare a somnului. Acest somn superficial duce la refacerea insuficientă a organismului în timpul nopţii şi la somnolenţă şi oboseală în timpul zilei.