Stresul ne poate provoca o boală a memoriei, precum demenţa. Auricăi Ioneaţă, o femeie de 61 de ani, din Piteşti, dosarul de pensie i-a adus Alzheimer.
Mama Ramonei Amariei a uitat cum se taie o pâine. Singurele ei momente de luciditate durează secunde şi sunt atât de rare, că nimeni din familie n-apucă să-şi dea seama că femeia e prezentă cu adevărat în discuţie. Aurica Ioneaţă are 61 de ani şi, în ultimele două luni, starea ei s-a agravat. Demenţa Alzheimer, diagnostic pe care l-a primit în urmă cu patru ani, a adus-o într-o stare vegetativă. Stă toată ziua în pat. Se ridică să meargă la toaletă. Uneori, îi spune soţului ei, Puiu, că vrea afară, la plimbare. E atâta bucurie în casa lor când Aurica ia câte-o iniţiativă, că toate momentele în care stă şi se uită în tavan cu orele se uită instantaneu.
Ramona Amariei a luat, împreună cu tatăl său, boala la puricat. S-au aşezat într-o seară la masă şi-au reluat traseul Auricăi. Şi-au adus aminte că, acum 16 ani, primul semn al Alzheimerul s-a arătat în mintea ei. Erau toţi trei într-o vacanţă la Olăneşti, în camera de hotel. Ramona le povestea ceva părinţilor ei. S-au învârtit câteva ore, apoi au plecat. Pe drum, fata a reluat discuţia de dinainte. Mama nu-şi mai amintea nimic: "Glumeam atunci cu tata că ar trebui să-i luăm un carneţel şi un pix, să i le legăm de gât", povesteşte Ramona (FOTO).
Îngrijorare: scade vârsta pacienţilor
Mama ei este unul dintre cei 300.000 de români care suferă de demenţă Alzheimer. Diagnosticaţi sunt însă doar jumătate, pentru că mulţi pun uitarea pe seama bătrâneţii şi a unei involuţii fireşti a mecanismului cerebral.
Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) mai că ne-ar spune să scuipăm în sân. Ultimul lor raport cu privire la orice formă de demenţă, poate fi sintetizat aşa: "Cazurile de demenţă, un sindrom cauzat de regulă de maladia Alzheimer, ar urma să se dubleze până în 2030 şi să se tripleze până în 2050, putând atinge nu mai puţin de 115,4 milioane de persoane în întreaga lume".
Îngrijorările medicilor privesc însă scăderea vârstei pacienţilor. Dacă până acum aveau, în medie, peste 70 de ani, vârsta poate ajunge şi la 50, iar forma Alzheimerului este destul de avansată.
Diagnosticul, o altă bubă, se pune greu:"Este dificil în etapa de început a bolii, când semnele sunt minime şi debutul, de cele mai multe, ori insidios, lent face ca familia sa le încadreze unei evoluţii fireşti îmbătrânirii creierului la persoana apropiată. Trebuie facută de la început distincţia între boala Alzheimer şi demenţa Alzheimer, demenţa fiind sindromul manifest al bolii, în care semnele şi simptomele bolii sunt atât de importante, încât afecteaza activitatea zilnică a individului. Suspiciunea de demenţă, apariţia unor probleme de memorie sau de comportament trebuie să determine familia sau medicul de familie să trimita imediat pacientul la medicul specializat în diagnosticul bolii", spune medicul geriatru Adrian Stănescu (FOTO).
"Eu nu mai pot"
Aurica Ioneaţă a ieşit la pensie în urmă cu şase ani. S-a întâmplat ca o secţie din frizeria la care lucra să se închidă. S-a gândit atunci că n-are s-o mai angajeze nimeni şi şi-a depus dosarul pentru pensie anticipată. Până să-i vină răspunsul, şi-a găsit loc într-o altă secţie. S-a dus să ceară anularea dosarului, dar nu s-a mai putut, aşa că a rămas pensionară. Fiica povesteşte că ăsta i-a fost declicul: "Se izolase de restul lumii. Simptomele tot apăreau. Uita să-şi facă cafea dimineaţă, lucru pe care nu avea cum să-l omită. Trecea de la ipostaza de om vegetativ la una agresivă". Ramona are 29 de ani, este profesoară de engleză şi se vede vinovată. Până în 2008, nu şi-a dus mama la medic: "Am fost de o ignoranţă crasă. A primit diagnosticul şi a trecut pe o medicaţie destul de puternică. A evoluat foarte repede, încât are nevoie de ajutor. Când medicul i-a spus ce are, atât a zis: «Am ce a avut şi sora mea»." E adevărat. În unele cazuri, se moşteneşte. "Factorii genetici pentru boala Alzheimer suntresponsabili pentru 10-20% din cazuri", spune medicul Adrian Stănescu. Lupta Ramonei cu boala mamei sale abia începuse: "Într-un timp foarte scurt s-a sccentuat lipsa cuvintelor. Poate e de vină şi profesia mea că am dat atenţie acestor detalii. Dar în vocabularul ei n-a rămas decât: «du-te», «vino», «ieşi», «ajunge». Şi foloseşte multe adverbe - «acolo», «dincolo»." Plânsul, un semn de luciditate
Pentru că în permanenţă avea nevoie de cineva lângă ea, tatăl Ramonei a renunţat la serviciu în 2010. Bărbatul, care are 59 de ani, a trebuit să înveţe din mers să se descurce cu nevasta lui. "A învăţat să calce, lucru pe care nu l-a făcut nicodată. Să-i asorteze lucrurile, să se zbată să-i obţină drepturile, să meargă prin comisii. Nu e uşor. A devenit nervos. Acum câteva zile l-am auzit pentru prima oară spunând: «Eu nu mai pot!»". Mama Ramonei urmează acum un tratament care să încetinească evoluţia bolii. Chiar şi-aşa, Alzheimerul în cazul ei este destul de avansat. Confundă oamenii pe stradă, merge către ei să le vorbească, să-I întrebe ce fac. "Ultima oară când a ieşit cu tata la magazine, erau amândoi la casă. Ea şi-a îndreptat privirea către un individ, crezând probabil că-i cineva cunoscut. A prins-o tata de mâna în ultimul moment. Îi trebuie o fracţiune de secundă şi pleacă", mai povesteşte Ramona. Acasă, de ceva vreme, stau cu uşile încuiate: "Se ridică din pat şi pleacă. Confundă baia cu o altă cameră. Fiecare pas al nostru porneşte de la creier. Până şi deglutiţia. Odată ce boala avansează, o să uite şi cum să-şi mestece mâncarea. Atunci o să trebuiască să i-o pasăm". Medicul i-a explicat Ramonei de ce activitatea creierului trebuie întreţinută. Ultima tomografie pe care mama sa a făcut-o arăta "nişte pâlcuri foarte mici de neuroni". Uneori, soţul o găseşte plângând. Pentru familie, sunt semne că are moment de luciditate. Revine, însă, imediat la starea vegetativă. "Am mers la ţară, la rude. Şi-a întâlnit sora, au stat de vorbă. La plecare, după ce s-a urcat în maşină, a văzut-o şi a început să-i facă cu mâna, s-o strige. Abia atunci o recunoscuse. În rest, e în lumea ei paralelă", mai spune tânăra. Pe ea şi pe tatăl ei îi recunoaşte. Are însă momente când uită cum îi cheamă. Alzheimerul i-a luat cam tot, mai puţin afecţiunea pentru ei. "Are o privire caldă. Mă vede, mă ia în braţe, mă pipăie şi vrea să-mi spună ceva, dar nu se mai poate exprima".
Ne puteți urmări și pe Google News
Intelectualii pot masca demenţa
Medicul Adrian Stănescu conduce un spital privat care se ocupă cu diagnosticarea şi tratarea demenţelor. Cel mai tânăr pacient pe care l-a avut este o femeie de 48 de ani. "Boala începe să modifice structural creierul cu 20 de ani înainte de primele simptome. În cazul acestei paciente înseamnă că demenţa şi-a făcut loc când avea 28 de ani. S-a trezit într-o dimineaţă şi nu şi-a mai recunoscut casa în care locuia. După un set de tomografii s-a văzut exact că era vorba de o demenţă vasculară, cu o evoluţie foarte rapidă. De la un om aparent sănătos a ajuns în scurt timp să aibă nevoie de însoţitor", punctează Adrian Stănescu. Geriatrul mai susţine că majoritatea pacienţilor care au simptome ajung la un medic specialist în stadiul mediu spre sever: "Cei mai mulţi sunt intelectuali, iar intelectualii disimulează şi maschează bine boala în stadiul mediu. De exemplu, am avut un pacient medic. Mergea la conferinţe internaţionale, vorbea despre specialitatea lui fără nicio problem. Dar îşi pierduse orientarea spaţială. Soţia lui a fost cea care îl ajuta, mergea cu el. De aceea am tot spus: din zece bagaje de cunoştinţe pe care le are un intelectual, el pierde opt din cauza demenţei, dar tot îi rămân două. Unii au doar două, le pierd şi nu rămân cu nimic". Aproape 20% dintre pacienţi cu boli de memorie au un substrat genetic, restul de 80% fiind cauzate de factori externi, precum stresul, hipertensiunea, diabetul, îmbătrânirea populaţiei. Stresul constant, spune Adrian Stănescu, poate declanşa o boală a memoriei: "Performerii la locul de muncă, oamenii care se implică foarte mult profesional sunt predispuşi să aibă o formă de demenţă". Fricile şi anxietatea prevestesc boli de memorie Primele semne ale Alzheimerului pot apărea şi la 40 - 45 de ani. Memoria pe termen scurt se diminuează - uiţi şi cu cine ai vorbit dimineaţă la telefon: "Aceste semne nu trebuie neglijate. Trebuie ca pacientul să facă nişte teste de memorie dinamică, iar după diagnosticul este stabilitt se intervine cu o medicaţie. În forma medie - severă, speranţa de viaţă a unui pacient este de doi ani. Dar de multe ori, ce le ia viaţa sunt complicaţiile- se accidentează, cad. De aceea, aceste situaţii pot fi prevenite prin internarea într-un mediu specializat". Lucrurile au luat-o la vale în familia Ioneaţă. Ramona, deşi zâmbeşte, întoarce din când în când privirea şi spune că nu-şi doreşte decât ca tatăl ei să mai poată: "O să vină momentul când mama trebuie să aibă parte de o îngrijire specializată. Asta o să-i despartă de tot". Din sufletul casei, Aurica a devenit, treptat, o legumă. Aduna toată familia la masă, gestiona bugetul casei, era cea mai implicată. Avea însă semnele unei probleme: "Era anxioasă. O frică absurdă ce-avea în ea… Ţin minte că, într-o seară, când tatăl meu pleca la schimbul al treilea, punea un scaun în uşă să nu intre cineva peste noi". Vizitele rudelor s-au rărit. Prietenii nu mai sună nici la telefon, să întrebe: "A fost ciudat să o aud pe sora ei spunându-ne să facem ceva, să dezinfectăm, că poate să ia! Lumea nu ştie ce înseamnă asta.". Ca să-şi poată ajuta mama, Ramona merge la conferinţe pe tema bolilor de memorie. Participă la întâlnirile grupurilor de suport ca să înţeleagă pe unde mai poate îmbunătăţi relaţia cu mama: "Am fost şi în străinătate şi mi-am dat seama că nu se poate face mai mult. N-o poţi vindeca într-un stadiu mediu. Poţi doar să-i stagnezi, pentru o vreme, evoluţia".
Un nou caz la fiecare patru secunde
Cel mai recent raport al OMS mai arată faptul că, în lume, în anul 2010, erau 35.6 milioane de oameni care suferă de o formă de demenţă. În fiecare an, apar 7.7 milioane de cazuri noi, ceea ce înseamnă că, la fiecare patru secunde, un om este diagnosticat cu demenţă. O cercetare făcută de publicaţia britanică Brain, citată de BBC, arăta faptul se poate preveni apariţia demenţei cu 11%, odată cu fiecare an investit în educaţie.
Recomandările noastre
