Boagiu: Frunzăverde a încercat, în 2002, să plece din PDL, vânzându-se pentru un post de ministru

Fostul prim-vicepreşedinte PDL, Sorin Frunzăverde, a mai încercat o dată, în anul 2002, să plece din PDL, a declarat vicepreşedintele Anca Boagiu.

“Orice trădare are în spatele ei un preţ. Depinde ce valoare consideri că ai pentru a te vinde la un anumit preţ, mai mare sau mai mic. Nu ştiu dacă preţul pentru fostul meu coleg Frunzăverde a fost câştigarea unui nou mandat la Consiliul Judeţean Caraş-Severin sau mai sunt şi alte motive, dar cu siguranţă timpul ne va arăta care este adevărul. Eu sunt un om de echipă şi, după ce ştiu că un coleg de-al meu a mai încercat o dată, în anul 2002, să părăsească echipa vânzându-se la adversar pentru un post de ministru, consider că nici atunci şi nici acum nu am fi pierdut nimic. Partidul Democrat Liberal a fost întotdeauna puternic, iar gesturile celor care au plecat din rândurile noastre au fost 'răsplătite' într-un final prin dispariţia acestora din prima linie a politicii", a declarat Anca Boagiu, într-un interviu acordat AGERPRES.

Ea a susţinut că, în ciuda plecării unor membri marcanţi, PDL nu se va destrăma. “Prin structura mea sunt un om pragmatic şi curajos, refuz să cad pradă isteriei create în jurul zecilor de sondaje de opinie, multe dintre acestea având ca unic obiectiv manipularea publică. Partidul Democrat Liberal are o echipă puternică, cu care a câştigat toate bătăliile electorale începând din 2004, când a arătat pentru prima dată că manipulările de tip comunist pot fi înfrânte. Vorbim la vot! Este singurul loc unde se poate vedea adevărul şi unde vă asigur că vom câştiga", a mai spus Anca Boagiu.

Pe 28 februarie, Sorin Frunzăverde a anunţat că va candida pentru Consiliul Judeţean Caraş-Severin din partea Uniunii Social Liberale în calitate de membru al PNL. Ulterior, pe 2 aprilie, el a demisionat din toate funcţiile - respectiv de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, preşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PDL Caraş-Severin şi prim-vicepreşedinte al PDL. În aceeaşi zi, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că Sorin Frunzăverde este 'liberal cu acte în regulă' şi a precizat că Biroul Politic Central a acceptat în unanimitate ca acesta să devină vicepreşedinte al formaţiunii.

Sâmbăta trecută, Congresul extraordinar al PNL l-a desemnat pe Sorin Frunzăverde vicepreşedinte al partidului prin modificarea Statutului. Cooptarea lui Sorin Frunzăverde ca vicepreşedinte al PNL în Biroul Politic Central a fost adoptată cu majoritate de voturi, patru voturi împotrivă şi nouă abţineri.