BNR trage semnalul de alarmă. Ce efect va avea majorarea pensiilor cu 40%?

BNR trage semnalul de alarmă. Ce efect va avea majorarea pensiilor cu 40%?

BNR se opune majorării pensiilor și alocațiilor atrăgând atenția asupra impactului pe care aceste cheltuieli le-ar avea asupra deficitului bugetar.

Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, a avut o declarație tranșantă împotriva creșterii cheltuielilor bugetare cu sumele destinate majorării pensiilor și alocațiilor în cuantumurile propuse de PSD.

El a explicat de ce o creștere bruscă a pensiilor cu 40%, în acest moment este foarte periculoasă pentru situația economică a României.

„Scriam acum cateva săptămâni că ne jucăm cu focul. Acum cred că este deja fum și începe să se vadă flacăra focului și mă refer la deficitul public. Este de datoria mea să o spun, pentru că mandatul îmi permite și îmi cere să fiu independent și să apăr stabilitatea piețelor financiare” și-a început discursul reprezentantul Băncii Naționale.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a atras atenția că măsurile votate în Parlament, la propunerea PSD, ar duce la o majorare a deficitului la 11%, un record absolut.

„Cred că deficitul este elefantul din camera cu porțelanuri în această perioadă. Intrarea în plată a pensiilor crescute cu 40% și a altor cheltuieli fără susținere bugetară ar duce la un deficit de 11%, un record absolut și care este complet nesustenabil”, a avertizat oficialul BNR.

Cristian Popa a reamintit că România a intrat în pandemie în condițiile în care Comisia Europeană declanșase deja procedura pentru deficit excesiv, apreciat cel mai mare din Europa la acel moment. Or, în contextul în care gradul de îndatorare a țării este pe o pantă ascendentă, agențiile de rating s-au arătat tolerante cu România, însă, a avertizat el, răbdarea lor a luat sfârșit.

Oficialul BNR a avertizat că în situația în care pensiile vor crește cu 40% și nu se vor găsi soluții pentru ca majorarea aceasta să fie eșalonată, a ratingul României va fi scăzut, iar acest lucru va duce la creșterea costurilor pentru împrumuturile statului. El a exemplificat arătând că pentru fiecare sută de lei pe care o aduce la buget, statul se împrumută cu alți 34 de lei pentru a acoperi cheltuielile.

„Anul acesta, la fiecare 100 de lei încasată, statul se împrumută încă 34 de lei doar pentru a-și plăti cheltuielile. Nu se poate continua așa la nesfârșit. Dacă ai fi pe bugetul personal și ai câștiga 100 de lei și ai cheltui 134 de lei lună de lună, nu știu cât ai putea continua așa. În anii ce vin va trebui să rambursăm aceste împrumuturi - ori noi ori copii noștri. Și nu cred că e genul de moștenire care îi va ajuta prea mult în viață”, a concluzionat el.