BNR. Cum arată noile monede. Toți românii trebuie să știe. News alert

BNR. Cum arată noile monede. Toți românii trebuie să știe. News alert

Banca Naţională a României (BNR) lansează luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema Desăvârşirea Marii Uniri - Henri Mathias Berthelot.

Potrivit unui comunicat al băncii centrale, aversul monedei redă conacul generalului Berthelot din comuna Fărcădinul de Jos, în prezent General Berthelot, judeţul Hunedoara, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2019”.

Reversul monedei prezintă portretul lui Henri Mathias Berthelot, inscripţiile în arc de cerc „HENRI MATHIAS BERTHELOT” şi anii între care a trăit „1861-1931”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tirajul pentru această emisiune este de 300 monede din argint. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 350,00 lei.

Monedele din argint cu tema Desăvârşirea Marii Uniri - Henri Mathias Berthelot au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța - d. 29 ianuarie 1931) a fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre.

În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze. Pe toată durata misiunii în România generalul Berthelot a asigurat și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

În semn de recunoștință pentru meritele sale deosebite, generalul H. M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincții ale statului român, a fost declarat cetățean de onoare al României și a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

După război a îndeplinit diferite funcții de guvernator militar al unor departamente din Franța. A murit la 29 ianuarie 193.