Mii de angajaţi din construcţii şi imobiliare vor îngroşa rândurile şomerilor în următoarea perioadă.
Ei vor fi nevoiţi să se reprofileze, pentru că, în aceste domenii, locurile de muncă vor fi foarte limitate.
Din cauza amânării sau suspendării multor proiecte imobiliare, din ce în ce mai mulţi antreprenori dau faliment. „A fost un an foarte greu pentru piaţa construcţiilor. A început cu lipsa forţei de muncă, a continuat cu creşterea preţurilor la oţel-beton şi a culminat cu criza mondială“, explică Adriana Iftime, director general executiv al Patronatului Societăţilor de Construcţii. Potrivit acesteia, numai în primul semestru s-au înregistrat peste 800 de falimente, de trei ori mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Încetinirea ritmului de vânzare a caselor a pus în impas agenţiile imobiliare. Sute dintre acestea îşi îngheaţă acum activitatea, în aşteptarea unor vremuri mai bune, în timp ce altele se închid de tot. Specialiştii estimează că numărul de angajaţi ar putea scădea cu 40-50%. „Multe agenţii vor renunţa la o parte dintre angajaţi, pentru a reduce costurile“, afirmă Radu Zilişteanu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare.
CITIŢI ŞI: În 2009 vom avea un milion de şomeri