ZECI de blocuri din Capitală au rămas fără CĂLDURĂ. Mesajul RADET despre RELUAREA furnizării

ZECI de blocuri din Capitală au rămas fără CĂLDURĂ. Mesajul RADET despre RELUAREA furnizării

RADET a anunțat că un număr de 23 de blocuri din Sectorul 3 și zece blocuri din Sectorul 4 sunt afectate de avarii apărute la rețeaua de termoficare.

Astfel, pentru 11 blocuri de pe Al. Buhuşi, str. Gura Ialomiţei şi str. Poştaşului a fost întreruptă furnizarea apei calde şi a încălzirii, din cauza unei avarii la reţeaua primară. Repunerea în funcţiune este estimată pentru vineri, la ora 22.00.

Pentru alte 13 blocuri de pe Calea Călăraşi şi str Orzari furnizarea căldurii este oprită până la ora 21.00, din cauza unei avarii la reţeaua secundară.

Pentru 10 blocuri de pe str. Avalanşei, str. Cuza Vodă şi str. Gheorghe Şincai furnizarea apei calde şi a căldurii este sistată până la ora 24.00, în urma unei avarii la reţeaua primară.

Ne puteți urmări și pe Google News

RADET informa joi că, din cauza unei avarii survenite la Magistrala 2 Sud, în imediata apropiere a zonei afectate de avariile anterioare, respectiv perimetrul descris de arterele: Energeticienilor, Fizicienilor, Calea Vitan (parţial), străzile Danubiu, Nicolae Pascu şi Râmnicu Sărat, a fost afectată furnizarea apei calde şi a încălzirii în anumite zone din sectoarele 2 şi 3 ale Capitalei. Astfel, sunt oprite zece puncte termice din sectorul 3, care întrerup furnizarea apei calde şi a încălzirii pentru un număr de 184 de blocuri. Termenul estimat pentru remedierea avariei este vineri, ora 22.00.

"Principala cauză a producerii avariei este reprezentată de faptul că magistrala nu a fost niciodată înlocuită, vechimea acestei conducte fiind de peste 50 de ani. Magistrala 2 Sud, pusă în funcţiune în anul 1966, alimentează cu agent termic Sectoarele 2 şi 3 din Municipiul Bucureşti, fiind una dintre cele mai importante conducte ale sistemului de termoficare. Având în vedere durata mult depăşită de funcţionare, singura soluţie pentru remedierea tuturor problemelor apărute în ultima perioadă o reprezintă înlocuirea totală a conductei-magistrale. În acest sens, a fost întocmită toată documentaţia, fiind finalizate fazele de proiectare şi de realizare a studiilor de fezabilitate", se arată într-un comunicat al RADET.

Conform aceleiaşi surse, urmează realizarea efectivă a lucrărilor de înlocuire, care se vor derula pe parcursul mai multor luni şi vor începe imediat după finalizarea actualului sezon de încălzire, potrivit Agerpres.