Evenimentul Zilei > Politica > Blocarea bugetului municipiului Iași: liberalii susțin unitatea politică; PSD cere alegeri anticipate
Blocarea bugetului municipiului Iași: liberalii susțin unitatea politică; PSD cere alegeri anticipate

Blocarea bugetului municipiului Iași: liberalii susțin unitatea politică; PSD cere alegeri anticipate

La Iași, ca și în alte zone ale țării, pare că nu mai există niciun fel de colaborare politică și administrativă. Ieșenii sunt revoltați după avalanşa de probleme a liderilor principali ai judeţului şi municipiului din justiție, însă și blocarea bugetului a declanşat stupoare şi revoltă printre cetățeni.

Stabilitatea şi unitatea politică ar fi soluțiile pentru ca marile proiecte de investiţii să devină realitate în Iași, potrivit unor voci din Parlament. Deputatul liberal Alexandru Muraru, prim-vicepreşedinte al filialei PNL Iaşi, a făcut un apel public către reprezentanţii liberali şi USR-PLUS din Consiliul Local pentru a ajunge la un rezultat în privinţa colaborării politice şi administrative.

”Pe 10 mai se votează proiectul de buget al oraşului pentru 2021. Oraşul nostru are nevoie de stabilitate şi unitate politică din partea partidelor de dreapta pentru ca marile proiecte de investiţii să devină realitate. Conflictul permanent nu ajută pe nimeni, din contră, ne vulnerabilizează în percepţia naţională”, a spus Alexandru Muraru.

Deputatul a făcut referire la exemplul Clujului, unde se demarează și se propun proiecte eficiente, însă unde există colaborare între clasele politice, potrivit sursei citate. “Acolo, clasa politică, dincolo de diferențele de opinie, are un masterplan pentru comunitate astfel încât toţi trag la aceeaşi căruţă. Și PNL şi USR PLUS au venit cu proiecte foarte bune pentru oraş. (…) Trebuie agreată o formă de buget care să fie reprezentativă pentru cele două mari partide din Consiliul Local. Batem pasul pe loc pe orgolii mărunte, în loc să ne coagulăm în jurul unor obiective mari”, s-a exprimat deputatul liberal.

Acesta a mai subliniat că lipsa unei înţelegeri între forţele de dreapta de la nivel local nu este deloc în avantajul comunităţii. “PNL Iaşi a adresat în mai multe rânduri invitaţia USR-PLUS de a participa la guvernarea locală. Este soluţia cea mai corectă şi constructivă pentru a avea o majoritate solidă în Consiliul Local şi pentru a implementa viziunea de dezvoltare a fiecărui partid. 2024 e departe, dincolo de interesele politice avem o datorie să îi reprezentăm, cu demnitate şi înţelepciune, pe cei care ne-au dat un mandat de aproape 70% la ultimele alegeri locale”, a conchis Alexandru Muraru. 

PSD cere alegeri anticipate la Iaşi

Pe de altă parte, avalanşa de probleme în justiţie a conducătorilor principali ai judeţului şi municipiului a declanşat stupoare şi revoltă printre ieşeni. Situaţia este fără precedent fiindcă atât preşedintele de CJ, cât şi primarul Iaşului sunt inculpaţi în unul sau mai multe dosare penale. Deputatul PSD de Iași Silviu-Nicu Macovei comentează și situația votării bugetul municipiului. 

“Disoluţia conducerii judeţului şi a municipiului, degringolada de la vârful PNL Iaşi şi „opoziţia” eternă a USR trebuie rupte de destinele acestui judeţ şi a municipiului. Este o catastrofă incalificabilă ca la Iaşi, unde nu avem practic nici un proiect serios în PNRR, să nu existe nici măcar un singur lider care să fie măcar frecventabil, ca să nu mai vorbim de influenţă la Bucureşti. Bugetul municipiului Iaşi este blocat complet, nu are cine să îl voteze. PNL nu poate coexista cu USR, iar PSD nu va vota un buget al unei administraţii liberale care nu este capabilă de proiecte majore pentru oraş”, a spus deputatul de Iasi.

Potrivit acestuia, la Iaşi se impun alegeri anticipate, atât la judeţ, cât şi la municipiu. “Ieşenii trebuie consultaţi, fiindcă aceasta nu este o situaţie obişnuită şi nu poate fi decisă unilateral. Este vorba despre destinele multor oameni şi tot oamenii trebuie să decidă cine şi încotro îi conduce. (…) Solicit demisia preşedintelui CJ Iaşi şi a primarului muncipiului Iaşi, urmate de organizarea alegerilor anticipate”, a conchis Silviu-Nicu Macovei. 

 

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: