Blocajul de la ANRP, discutat în ședința de guvern

Guvernul ar putea discuta în şedinţa de miercuri situaţia de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), după ce conducerea acesteia a înaintat un memoriu prim-ministrului prin care îşi anunţa demisia din cauza situaţiei excepţionale create prin modificarea Legii contenciosului administrativ, dar şi a "stării de insecuritate în care se află persoanele care ocupă funcţii de conducere în domeniul retrocedărilor şi al despăgubirilor".

Premierul Victor Ponta a declarat luni că trebuie găsită o soluţie în privinţa ANRP pentru ca instituţia să poată funcţiona „în condiţii bune şi corecte”, situaţia urmând a fi discutată în prima şedinţă de guvern.

Pe de altă parte, potrivit unui comunicat al Executivului remis Agerpres, tot miercuri ar putea fi adoptat un proiect de lege pentru ratificarea protocolului dintre Guvernul României şi cel al Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.