Un blestem românesc: partizanatul presei. Gândul lui Ion Cristoiu
Editura Evenimentul si Capital

Un blestem românesc: partizanatul presei. Gândul lui Ion Cristoiu

Autor: | | 7 Comentarii | 4402 Vizualizari

În deschiderea Scrisorii din Septembrie 1880, Ghergani, rostuită sub titlul „Din timpul zaverei“, Ion Ghica se plînge de absenţa mărturiilor convingătoare asupra întîmplărilor şi evenimentelor din prezentul său, documente care să lase posterităţii imaginea unui timp şi a unor oameni.

După fixarea Monitorului ca sursă de documentare, prozatorul ia în calcul ziarele vremii, respinse însă de îndată, pentru motive socotite de el temeinice:

„(…) iar ziarele, unele sînt albe şi altele roşii (conservatoare sau liberale împărţite, aşadar, pe grupări politice – n.n.) unele înjură ce celelalte laudă şi vivecersa. Tot ce este bun, frumos, patriotic şi sublim pentru unele este rău, ruşinos şi infernal pentru celelalte. Spune-mi dacă atunci cînd le-ai citit pe toate mai ştii ce să crezi despre oamenii care i-ai văzut sau despre evenimentele la care ai asistat? După unele, omul sau faptul despre care vorbeşte este un om de geniu, un patriot model, un cetăţean mare, o virtute, faptele lui – sublime; după altele, nu e decît un prost, un trădător, un mizerabil“.

Presa vremii lui Ghica, nu alta decît cea a vremii lui Caragiale, mai are o justificare pentru această tendeţiozitate absolută în abordarea scenei româneşti, dictată de situarea pe baricade de partid.

Pînă la apariţia Universului, ziarele din România lui Carol I sînt toate proprietăţi ale unui politician, de regulă, publicist sau dedulcit la scris. Surprinderea faptelor nu intră în aria lor de preocupări. Altfel spus, din presa vremii lui Carol I nu vei afla ştiri despre ce s-a întîmplat, ci opinii despre întîmplări cunoscute doar de autor. Pentru că nu se investeşte în presă, un ziar e scris sau făcut doar de maximum doi oameni. Un eseu mai vechi de-al meu dezvăluie că Evenimentul din Iaşi, oficios liberal al dulcelui nostru tîrg, era scris şi redactat, pe rînd, de doi oameni. Caragiale a ironizat crunt partizanatul presei în Temă cu variaţiuni, proză în care nu întîmplător ştirea obiectivă – tema – e luată din Universul, recunoscut ca publicaţie credincioasă realităţii.

Era eficientă manipularea prin opinia tendenţioasă asupra faptului întîmplat?

Şi da şi nu.

Da, pentru că în absenţa unei cunoaşteri a faptului exact petrecut, sugerat doar de comentariu, cititorul n-avea cum să fie pus la curent cu adevărul realităţii.

Nu, deoarece în condiţiile unei prese exclusiv de opinie, ziarul era cumpărat şi consumat doar de cei care alcătuiau electoratul captiv al unui partid. Lectura ziarului din O noapte furtunoasă rămîne – aşa cum am mai scris – una dintre cele mai puternice lecţii de medialogie din Istoria gîndirii româneşti. Deşi articolul din Vocea patriotului naţional (aşa cum se vede imediat, de opinie şi nu de relatare cît de cît riguroasă a faptelor) e agramat şi semidoct, greu de desluşit pînă şi de inteligenţa spectatorilor de azi, cei doi – Jupîn Dumitrache şi Nae Ipingescu – adepţi ai PNL, îl citesc cu sfinţenie – pentru că-şi regăsesc în el opiniile „anti-ciocoieşti“.

Pe măsura înaintării în modernitate, o dată cu apariţia Universului, mai întîi şi a Curentului, mai apoi, locul presei de opinie îl ia presa de fapte sau, mai bine zis, presa de informaţii.

Pagina 1 din 2
Tag-uri: presei, presa, partizanat



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate