Blejnar, Marta și Schwartzenberg fugeau de paparazzi, nu de filaj

Abia eliberat din penitenciarul Rahova, fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, a fost audiat, în dosarul “Motorina”, la instanța supremă. Blejnar le-a spus judecătorilor că se întâlnea cu Codruţ Marta şi cu Elan Schwartzenberg la restaurant, dar nu discutau despre afaceri sau favorizarea firmelor acestora şi că plecau separat de la acele întâlniri de frica paparazzilor, nu pentru a împiedica un eventual filaj.

Blejnar a precizat că despre una dintre firmele acuzate în dosar, Excella Real Grup, administrată de Diana Nemeş, primise notificare atât de la Curtea de Conturi, cât şi de la Daniel Diaconescu, fost ofiţer SRI, atunci şef al unei structure din ANAF care “aduna bârfe şi zvonuri” despre evazionişti, dar atunci nu şi-a dat seaman că este vorba de aceeaşi societate, scrie news.ro.

Sorin Blejnar a dat o amplă declaraţie de inculpat şi a arătat de la început că este nevinovat şi că nu a avut vreodată de gând să-şi dea demisia din funcţie, aşa cum se auzea cu câteva luni înainte de a părăsi postul.

“Am văzut, în sentinţa prin care am fost condamnat, că se scrie că Nemeş Radu şi Codruţ Marta şi-ar fi făcut un obiectiv din menţinerea mea în funcţia de preşedinte al ANAF, în vederea protejării intereselor acestora. Este un lucru eronat. Nu am intenţionat niciodată să-mi dau demisia de la ANAF, consider că mi-am făcut datoria aşa cum cere legea. Am fost numit în funcţie în ianuarie 2009, prin decizia primului- ministru şi eliberat în 2012, tot prin decizie a primului-ministru. Cred că am fost eliberat din funcţie în aprilie 2012, ca urmare analizării activităţii ANAF de către un consilier de stat, Nicoleta Nolden, de la cancelaria primului-ministru (în mandatul lui Mihai Răzvan Ungureanu, n.r.). Atunci a fost înregistrată o adresă de la cancelaria primului-ministru prin care mi se cereau anumite informaţii şi informări sau decizii luate privind anumite aspecte ce priveau activitatea instituţiei. (…) După două zile, am fost informat telefonic de domnul Mihai Răzvan Ungureanu despre faptul că a decis să mă elibereze din funcţie. Nu mi-a dat niciodată explicaţie de decizia luată”, a arătat Sorin Blejnar, în declaraţia dată la instanţa supremă, în dosarul “Motorina”.