Copreşedintele PNL Vasile Blaga a afirmat, sâmbătă, că regiunile administrate de PSD sunt mai înapoiate economic, dând exemplul Teleormanului care, potrivit liderului liberal, ar fi avut în 2015 cea mai mare scădere economică din România, în condiţiile în care la nivel naţional s-a înregistrat creştere.
"Ne putem mândri cu administraţiile liberale din toată ţara. Acolo unde au guvernat liberalii (...) nivelul calităţii vieţii oamenilor este ridicat.
Sărăcia girată de PSD
Uitaţi-vă la polul opus. PSD guvernează de 25 de ani neîntrerupt Oltenia şi Moldova. Am fost (...) joi în Teleorman, acasă la Dragnea, de 16 ani preşedinte de Consiliu Judeţean, de câţiva ani ministru, anul trecut chiar şi viceprim-ministru. În timp ce anul trecut în România a fost o creştere economică de 3,7%, la Dragnea acasă a fost cea mai mare scădere economică din România, de peste 2%. Nici n-am avut unde să ne ţinem şedinţa, acasă la Dragnea. N-au nicio sală. Am mers cu peste 2000 de oameni la Casa de Cultură. Şi aia se dărâmă pe ei", a spus Blaga, la reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai PNL, potrivit Agerpres.
Dragnea vrea să construiască un stadion
El a criticat faptul că, în tot acest context, Liviu Dragnea este mai preocupat să construiască un stadion. "În timpul ăsta, lui Dragnea îi pasă de stadioane, să mai tragă un stadion la Alexandria, că are mare echipă, în divizia a IV-a, 'Prăbuşirea Alexandria', şi să joace eventual cu ceilalţi, de la Turnu Măgurele, altă echipă tare. Numai pentru asta şi-a pregătit cu domnul Dâncu 16 milioane de euro. Asta e administraţie tipică pesedistă", a adăugat copreşedintele liberal. De asemenea, Vasile Blaga a dat şi exemplul oraşului Craiova despre care a spus că este condus de 26 de ani de PSD şi are "cel mai mare număr de şomeri din România - 25.000". Pe de altă parte, copreşedintele PNL i-a îndemnat pe candidaţii partidului să abordeze cu seriozitate scrutinul din 5 iunie, avertizându-i că "nu poţi să aspiri la o victorie clară în toamnă, dacă nu te comporţi aşa cum trebuie la alegerile locale". Blaga a transmis şi un mesaj către alegători, afirmând că un vot de dreapta care nu vine spre PNL e un vot dat PSD.
Orban, despre bătaia de joc a PSD