PSD își mai poate ține manifestările publice doar „apărați” de forțele de ordine, a declarat, joi seară, candidatul PNL pentru alegerile europarlamentare Vasile Blaga.
Vasile Blaga a declarat că partidul social-democraților este rănit, dar „încă periculos”.
„Suntem în faţa a patru bătălii electorale pe care le vom câştiga. Ne batem cu PSD de 30 ani, dar acum este un partid slăbit iar dovada cea mai bună este ce s-a întâmplat astăzi la Iaşi. Nu mai pot să îşi ţină mitingurile decât apăraţi de forţele de ordine. (...) Liderii Uniunii Europene, neapăraţi de jandarmi, făceau baia de mulţime la Sibiu. (...) Cei din PSD au fost umiliţi la Sibiu, acolo unde s-au întâlnit socialiştii europeni, dar nu i-au invitat. Ce umilinţă mai mare? E rănit PSD, dar e încă periculos şi îl vom putea bate doar dacă muncim cu adevărat încă două săptămâni şi jumătate”, a declarat Vasile Blaga, conform Agepres.
Vasile Blaga participă alături de alţi candidaţi ai PNL la alegerile europarlamentare la un eveniment de prezentare a candidaţilor. Mai sunt prezenţi Rareş Bogdan şi Cristi Buşoi, dar şi lideri ai PNL din judeţele Moldovei, precum şi preşedintele PNL Neamţ, Mugur Cozmanciuc.